Info Fiscal 8/2026 Modificare D205 si salariu minim brut pe economie

Vă aducem la cunoștință apariția următoarelor acte normative:

  1. Ordinul președintelui ANAF nr. 303 din 5 martie 2026 privind modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 179/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit” și 207 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenți” (Monitorul Oficial nr. 187 din 11 martie 2026).
  2. Ordinul ministrului finanțelor nr. 266 din 2 martie 2026 pentru abrogarea Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 858/2008 privind depunerea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță (Monitorul Oficial nr. 205 din 17 martie 2026).
  3. Hotărârea Guvernului nr. 146 din 12 martie 2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial nr. 196 din 13 martie 2026).

Precizări suplimentare

1. OpANAF 303/2026 – Modificare D205

Prin O.U.G. nr. 138/2024, au fost aduse modificări/completări dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care au vizat, printre altele, reglementarea obligației de reținere la sursă a impozitului pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă.

Impozitul calculat și reținut se declară și se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Codul fiscal, plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat (formular 205).

Ca urmare, prin prezentul ordin se introduce categoria „Venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă” în lista categoriilor de venituri pentru care plătitorii de venituri au obligația depunerii formularului 205.

2. OMF 266/2026 – Abrogare OMEF 858/2008

Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 858/2008 privind depunerea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, cu modificările și completările ulterioare, a fost elaborat având în vedere prevederile art. 83 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și stabilește unele dispoziții generale, în cadrul capitolului 1, cu privire la depunerea unor declarații fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, ca metodă alternativă de depunere a acestora.

În acest context, precizăm că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2016 potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

La art. 103 din Legea nr. 207/2015 este reglementat faptul că procedura privind transmiterea declarației fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță, precum și declarațiile fiscale care se transmit obligatoriu prin asemenea mijloace sau sisteme se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF.

Astfel, în temeiul art. 103 a fost emis Ordinul președintelui ANAF nr. 2213/2025 pentru aprobarea procedurii privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Astfel, s-a reglementat faptul că toate declarațiile fiscale se depun prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în condițiile legii, precum și modul de transmitere și de semnare a declarațiilor.

Prin același ordin s-a reglementat procedura privind transmiterea formularelor 150 „Cerere pentru utilizarea unui certificat calificat” și 151 „Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declarații online” prin mijloace de transmitere la distanță, precum și modelul și conținutul celor două formulare.

În plus, prin ordinele președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care aprobă noi declarații fiscale se reglementează și modalitatea de depunere a acestora.

Pe cale de consecință, dispozițiile OMEF nr. 858/2008 se regăsesc actualizate în cadrul OpANAF nr. 2213/2025 ori cuprind dispoziții care se referă la acte normative care au fost abrogate.

3. HG 146/2026 – Creștere salariu minim brut

Începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră.



Documente atasate

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *