Info Fiscal 22/2026 – Procedură atragere răspundere solidară, cotă redusă de TVA și conturi de economii cu facilități fiscale

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

O R D I N pentru aprobarea Procedurii de atragere a răspunderii solidare reglementată de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

În temeiul art. 26 alin. (9) lit. a) și art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 25 și ale art. 26 alin. (1)-(8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 798.348 din 25.09.2026, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. — Se aprobă Procedura de atragere a răspunderii solidare reglementată de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. — Se aprobă modelul, conținutul, precum și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și păstrare ale următoarelor formulare:

a) Referat privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în anexa nr. 2;

b) Referat privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în anexa nr. 3;

c) Notificare privind convocarea la audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în anexa nr. 4;

d) Notă de constatare privind neprezentarea la audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în anexa nr. 5;

e) Proces-verbal de audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în anexa nr. 6;

f) Referat privind atragerea răspunderii solidare, prevăzut în anexa nr. 7;

g) Decizie de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în anexa nr. 8.

Art. 3. — Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. — Prevederile prezentului ordin se aplică și procedurilor de atragere a răspunderii solidare aflate în curs la data intrării sale în vigoare, cu respectarea actelor procedurale legal îndeplinite anterior și fără afectarea efectelor juridice deja produse.

Art. 5. — Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și organele fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 6. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 7. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Adrian Nicușor Nica București, 29 septembrie 2026. Nr. 1.163. 14octombrie 2026 și este reprodus și în acest număr bis.

ANEXA Nr. 1

PROCEDURA de atragere a răspunderii solidare reglementată de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

CAPITOLUL I – Dispoziții generale

1. Atragerea răspunderii solidare prevăzută de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, se realizează de către organele fiscale centrale care administrează creanțele fiscale ale debitorilor, prin organele de executare silită.

2. Atragerea răspunderii solidare se poate realiza față de persoanele fizice și/sau juridice, după caz, care, potrivit legii, pot răspunde în solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale restante înregistrate de acesta, astfel cum sunt definite la art. 157 din Codul de procedură fiscală. În sensul prezentei proceduri, până la emiterea Deciziei de atragere a răspunderii solidare, acestea sunt denumite persoane vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, iar după emiterea deciziei sunt denumite persoane răspunzătoare.

3. Atragerea răspunderii solidare are în vedere obligațiile fiscale principale și accesorii restante existente în sold, în evidența fiscală a debitorului, la data atragerii răspunderii solidare, aferente perioadei în care persoanele vizate au avut calitatea sau au realizat conduita care poate sta la baza atragerii răspunderii solidare, doar în limita sumelor rezultate ca urmare a acțiunilor sau inacțiunilor persoanelor vizate, săvârșite cu încălcarea dispozițiilor legale și care au condus la neachitarea acestora.

4. În sensul prezentei proceduri, sunt asimilate obligațiilor fiscale prevăzute la pct. 3, în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, următoarele:

a) creanțele vamale transmise de Autoritatea Vamală Română în vederea stingerii prin executare silită efectuată potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

b) redevențele miniere, redevențele petroliere și redevențele rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului;

c) amenzile de orice fel și alte creanțe bugetare, stabilite în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal;

d) alte creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale.

5. Nu fac obiectul prezentei proceduri obligațiile fiscale pentru care dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale s-a prescris, potrivit prevederilor art. 215 din Codul de procedură fiscală.

6. Atragerea răspunderii solidare se realizează de către organul fiscal central care administrează obligațiile fiscale datorate de debitor, prin emiterea Deciziei de atragere a răspunderii solidare, în baza documentelor, informațiilor și constatărilor rezultate din activitățile desfășurate de următoarele structuri:

a) organul de executare silită competent din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și organelor fiscale subordonate acestora, după caz, denumit în continuare organ de executare silită;

b) structurile abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale de executare silită, potrivit legii.

7. În vederea identificării persoanelor vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, structurile prevăzute la pct. 6, denumite în continuare structuri competente, desfășoară activități ce constau în identificarea, evaluarea și gestionarea documentelor și informațiilor relevante care pot sta la baza declanșării procedurii de atragere a răspunderii solidare.

8. Desfășurarea activităților menționate la pct. 7 se realizează prin operațiuni precum:

a) stabilirea surselor de date și informații;

b) consultarea bazelor de date deținute, în vederea identificării mișcărilor patrimoniale ale debitorului ce au avut loc într-o anumită perioadă de timp;

c) solicitarea de date și informații de la persoane fizice sau juridice ori de la alte entități, considerate utile de către structura competentă, necesare pentru fundamentarea declanșării procedurii de atragere a răspunderii solidare;

d) analizarea informațiilor și documentelor deținute pentru stabilirea situației de fapt;

e) identificarea persoanei/persoanelor vizate, individualizarea acțiunilor sau inacțiunilor acestora, a perioadelor în care acestea au fost realizate ori, după caz, nu au fost realizate, precum și a obligațiilor fiscale care pot face obiectul declanșării procedurii de atragere a răspunderii solidare.

9. Pentru declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare se au în vedere, după caz, următoarele:

a) documente referitoare la declararea insolvabilității/insolvenței debitorului;

b) acte și fapte din care să rezulte reaua-credință a persoanei/persoanelor vizate;

c) documente și informații referitoare la istoricul debitorului: obiect de activitate, modificările actului constitutiv, capital social, majorări de capital, sediul social sau modificări ale acestuia, administratori, acționari, directori, cenzori, hotărâri ale adunării generale a acționarilor și altele;

d) documente și informații referitoare la istoricul persoanei/persoanelor vizate;

e) titluri de creanță/titluri executorii în care sunt individualizate obligațiile fiscale restante care pot face obiectul atragerii răspunderii solidare;

f) documente contabile din care să rezulte rulajele și disponibilul din conturile bancare și din casă, mișcările patrimoniale, precum și relațiile comerciale din perioada acumulării obligațiilor fiscale restante;

g) informații din bazele de date ale următoarelor instituții:

g1) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, oficiile și birourile teritoriale ale acesteia, cu privire la bunurile imobile aflate în patrimoniul debitorului;

g2) Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, cu privire la bunurile mobile reprezentând vehicule înmatriculate în România, aflate în patrimoniul debitorului;

g3) Autoritatea Navală Română, cu privire la bunurile mobile reprezentând nave de tip transport sau agrement, aflate în patrimoniul debitorului;

g4) Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu privire la bunurile mobile reprezentând aeronave de tip transport sau agrement, aflate în patrimoniul debitorului;

g5) Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu privire la acțiunile/părțile sociale deținute de către debitor la societăți;

g6) orice altă bază de date la care structura competentă are drept de acces și care oferă informații cu privire la patrimoniul debitorului.

h) informații solicitate de la următoarele instituții, după caz:

h1) unități administrativ-teritoriale, în cadrul cărora sunt organizate direcții/compartimente/structuri de impozite și taxe locale, cu privire la bunurile imobile și mobile aflate în patrimoniul debitorului;

h2) Depozitarul Central, autorizat potrivit legii, cu privire la acțiunile cotate pe piața bursieră deținute de către debitor la societăți comerciale;

h3) instituțiile de credit, cu privire la rulajele și disponibilul din conturile bancare;

h4) orice alte instituții care dețin informații cu privire la bunurile și veniturile debitorului.

i) orice alte documente și informații relevante pentru declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare.

10. Culegerea datelor și informațiilor de către structura competentă, necesare stabilirii situației patrimoniale a debitorului, se realizează prin:

a) consultarea aplicațiilor informatice și a bazelor de date disponibile organului fiscal central;

b) analizarea documentelor contabile;

c) solicitarea de informații și documente de la entitățile deținătoare;

d) realizarea oricăror alte activități considerate utile pentru dobândirea de date și informații.

11. Pentru stabilirea relei-credințe a persoanelor vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, în sensul prezentei proceduri, structurile competente pot avea în vedere următoarele elemente, fără a se limita la acestea:

a) realizarea ori nerealizarea unor acțiuni de către persoanele vizate, cu încălcarea dispozițiilor legale, care au condus la nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale restante;

b) neîndeplinirea obligațiilor legale pe o perioadă de timp consecutivă și/sau îndelungată, care conduce la riscul neîncasării obligațiilor fiscale la bugetul general consolidat;

c) utilizarea lichidităților financiare în alte scopuri decât pentru stingerea obligațiilor fiscale, cu excepția cazului în care acestea au fost folosite pentru cheltuielile necesare susținerii desfășurării activității;

d) diminuarea nejustificată a patrimoniului prin înstrăinarea activelor societății sub formă de transferuri, donații, vânzări fictive, subevaluări ori prin încheierea de contracte și acte de transfer către entități controlate de aceeași persoană și/sau persoane interpuse;

e) cesionarea creanțelor către persoane afiliate fără respectarea legislației în domeniu;

f) ascunderea activelor, prin sustragerea, disimularea sau neînregistrarea în evidența contabilă a acestora, în scopul reducerii disponibilității patrimoniului pentru plata obligațiilor fiscale restante;

g) alte elemente care pot demonstra reaua-credință a persoanei vizate. Elementele avute în vedere pentru stabilirea relei-credințe sau a conduitei imputabile nu constituie, prin ele însele, prezumții absolute de răspundere, ci se analizează în mod coroborat cu documentele existente la dosar, cu situația de fapt concretă, cu perioada relevantă, cu responsabilitățile persoanei vizate și cu legătura de cauzalitate dintre conduita acesteia și obligațiile fiscale avute în vedere.

12. În cazul în care, pentru aceleași creanțe fiscale, pot răspunde în solidar două sau mai multe persoane, procedura de atragere a răspunderii solidare se analizează distinct față de fiecare persoană vizată, iar Decizia de atragere a răspunderii solidare se emite separat pentru fiecare persoană pentru care se atrage răspunderea solidară.

CAPITOLUL II – Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (1) din Codul de procedură fiscală

13. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală

13.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică:

a) asociaților din asocierile fără personalitate juridică;

b) membrilor întreprinderilor familiale;

c) reprezentanților legali ai acestora care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență.

13.2. În scopul atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are obligația de a identifica și analiza, în mod distinct, persoanele care pot avea calitatea de persoane răspunzătoare, perioada în care acestea au avut calitatea ce poate fundamenta atragerea răspunderii solidare, precum și obligațiile fiscale restante aferente acestei perioade.

13.3. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

13.3.1. În cazul persoanelor prevăzute la pct. 13.1 lit. a) și b), fapta care justifică atragerea răspunderii solidare constă în participarea acestora la asocierea fără personalitate juridică sau, după caz, la întreprinderea familială, în condițiile în care obligațiile fiscale datorate de forma de organizare respectivă nu au fost achitate la scadență și se regăsesc în sold în evidența fiscală.

13.3.2. În cazul reprezentanților legali prevăzuți la pct. 13.1 lit. c), fapta imputabilă constă în acțiunea sau inacțiunea prin care aceștia au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență. Această faptă se individualizează prin raportare la conduita persoanei, la atribuțiile exercitate, la perioada în care aceasta a avut calitatea de reprezentant legal și la obligațiile fiscale nedeclarate și/sau neachitate.

13.4. Reaua-credință: Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) existența unor obligații fiscale cunoscute sau care trebuiau cunoscute de reprezentantul legal, având în vedere atribuțiile exercitate;

b) nedepunerea declarațiilor fiscale, deși existau operațiuni economice, venituri, documente contabile sau alte elemente care impuneau declararea obligațiilor fiscale;

c) depunerea unor declarații fiscale incomplete, inexacte sau necorelate cu datele rezultate din evidențele contabile ori din informațiile existente în bazele de date fiscale;

d) existența unor disponibilități bănești în conturi bancare sau în casă, la data scadenței obligațiilor fiscale, concomitent cu neplata acestora;

e) utilizarea disponibilităților bănești pentru alte destinații decât achitarea obligațiilor fiscale, în condițiile în care persoana răspunzătoare cunoștea existența obligațiilor fiscale scadente, cu excepția cazului în care disponibilitățile bănești au fost folosite pentru cheltuielile necesare susținerii desfășurării activității;

f) caracterul repetat sau îndelungat al conduitei de nedeclarare și/sau neachitare;

g) orice alte împrejurări de fapt din care rezultă că persoana răspunzătoare a acționat cu intenția de a evita declararea și/sau plata obligațiilor fiscale.

13.5. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară:

13.5.1. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară sunt obligațiile fiscale principale și accesorii restante, existente în sold în evidența fiscală la data atragerii răspunderii solidare, aferente perioadei în care persoana răspunzătoare a avut calitatea care stă la baza angajării răspunderii.

13.5.2. Obligațiile fiscale prevăzute la pct. 13.5.1. se stabilesc în ordinea vechimii, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a perioadelor fiscale, a naturii obligațiilor și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

13.6. Stabilirea legăturii de cauzalitate: Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre fapta persoanei răspunzătoare și nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență, sens în care analizează dacă persoana răspunzătoare:

a) avea atribuții de administrare, reprezentare sau gestionare a activității care a generat obligațiile fiscale;

b) avea cunoștință despre existența obligațiilor fiscale;

c) a dispus ori a permis utilizarea resurselor financiare ale debitorului în alte scopuri, deși existau obligații fiscale scadente;

d) a omis să îndeplinească obligații declarative sau de plată, deși avea posibilitatea legală și faptică de a acționa;

e) a contribuit, prin conduita sa, la imposibilitatea recuperării obligațiilor fiscale de către organul fiscal central.

13.7. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare: În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) situația fiscală a debitorului, inclusiv obligațiile fiscale restante, titlurile de creanță, titlurile executorii și stingerile efectuate;

b) perioada în care persoana vizată a avut calitatea de asociat, membru al întreprinderii familiale sau reprezentant legal;

c) documentele de constituire și funcționare ale asocierii fără personalitate juridică sau ale întreprinderii familiale;

d) declarațiile fiscale depuse sau nedepuse pentru perioada analizată;

e) documentele contabile relevante, inclusiv balanțe, fișe de cont, registre de casă, situații privind disponibilitățile bănești și rulajele conturilor;

f) informații privind disponibilitățile din conturile bancare și din casă la data scadenței obligațiilor fiscale;

g) informații din bazele de date fiscale și din aplicațiile informatice disponibile;

h) orice alte documente care pot demonstra existența faptei, a relei-credințe, a obligațiilor fiscale restante și a legăturii de cauzalitate.

14. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală

14.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală se aplică terților popriți, în limita sumelor sustrase indisponibilizării, în următoarele situații:

a) dacă terțul poprit, după înființarea popririi, nu își îndeplinește obligațiile, potrivit art. 236 alin. (9) din Codul de procedură fiscală;

b) în cazul în care terțul poprit, după înființarea popririi, nu respectă prevederile art. 236 alin. (11) din Codul de procedură fiscală;

c) dacă instituțiile de credit nu indisponibilizează sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută, în limita sumei necesare pentru realizarea obligației pentru care s-a înființat poprirea, precum și dacă nu plătesc sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile lucrătoare de la indisponibilizare, conform prevederilor art. 236 alin. (13) din Codul de procedură fiscală;

d) în situația în care din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, instituțiile de credit nu au procedat la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor și au acceptat alte plăți din conturile acestora, până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi, cu excepția sumelor prevăzute la art. 236 alin. (14) din Codul de procedură fiscală;

e) dacă instituțiile de credit nu urmăresc executarea titlurilor din încasările zilnice realizate în contul debitorului, când acestea nu pot fi onorate în aceeași zi, conform prevederilor art. 236 alin. (18) din Codul de procedură fiscală;

f) dacă instituțiile de credit procedează, de la momentul confirmării sumei ce poate fi plătită, la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, și acceptă alte plăți din conturile acestora până la realizarea plății efective, conform prevederilor art. 236 alin. (20) din Codul de procedură fiscală;

g) dacă instituțiile de credit nu virează sau virează parțial suma confirmată ce poate fi plătită, pentru care s-a emis ordonanțare de plată în aceeași zi cu primirea acesteia, în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, iar suma pentru care s-a înființat poprirea este nestinsă în evidența fiscală, conform prevederilor art. 236 alin. (21), prima teză din Codul de procedură fiscală;

h) dacă, în cazul popririlor înființate de organul fiscal central, instituțiile de credit efectuează plata sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, cu indicarea eronată a numărului de evidență a plății, ceea ce conduce la restituirea sumei de către Trezoreria Operativă Centrală, conform prevederilor art. 236 alin. (21), teza a doua, din Codul de procedură fiscală.

14.2. În sensul prezentei proceduri, prin terț poprit se înțelege persoana fizică, persoana juridică, instituția de credit sau orice altă entitate căreia i-a fost comunicată, potrivit legii, o adresă de înființare a popririi și care avea obligația de a indisponibiliza și/sau de a vira sumele datorate debitorului urmărit, în limita sumelor înscrise în adresa de înființare a popririi.

14.3. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

14.3.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare a terțului poprit constă în nerespectarea obligațiilor legale ce îi revin după comunicarea adresei de înființare a popririi, respectiv:

a) neindisponibilizarea sumelor datorate debitorului urmărit, existente la data comunicării adresei de înființare a popririi sau devenite exigibile ulterior;

b) nevirarea, virarea parțială ori virarea cu întârziere a sumelor indisponibilizate, în contul indicat de organul de executare silită;

c) efectuarea de plăți către debitor sau către alte persoane, după înființarea popririi, cu încălcarea obligației de indisponibilizare;

d) neindisponibilizarea sumelor existente și viitoare provenite din încasările zilnice în conturile debitorului, în limita sumei pentru care s-a înființat poprirea, în cazul instituțiilor de credit;

e) acceptarea altor plăți din conturile debitorului după momentul indisponibilizării, cu nerespectarea ordinii și limitelor prevăzute de lege, în cazul instituțiilor de credit;

f) orice altă acțiune sau inacțiune prin care terțul poprit a împiedicat, a diminuat sau a întârziat realizarea efectivă a popririi legal înființate.

14.3.2. În toate cazurile prevăzute la pct. 14.3.1, fapta imputată terțului poprit trebuie individualizată în concret, prin raportare la adresa de înființare a popririi, data și modalitatea comunicării acesteia, obligațiile legale care îi reveneau terțului poprit, sumele datorate debitorului urmărit, conduita terțului după primirea adresei de înființare a popririi și efectul acestei conduite asupra recuperării creanțelor fiscale.

14.4. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară: Atragerea răspunderii solidare a terților popriți se realizează pentru obligațiile fiscale restante înscrise în adresa de înființare a popririi, în limita sumelor sustrase indisponibilizării care nu pot depăși:

a) suma înscrisă în adresa de înființare a popririi;

b) suma datorată de terțul poprit debitorului urmărit;

c) suma care trebuia indisponibilizată și/sau virată potrivit legii;

d) soldul obligațiilor fiscale restante existente, în evidența debitorului, la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

14.5. Stabilirea legăturii de cauzalitate:

14.5.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea terțului poprit și sustragerea sumelor de la indisponibilizare.

14.5.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că, după comunicarea legală a adresei de înființare a popririi:

a) terțul poprit avea obligația de a indisponibiliza și/sau vira sume datorate debitorului urmărit;

b) existau sume care puteau face obiectul indisponibilizării;

c) terțul poprit nu a indisponibilizat, nu a virat sau a permis folosirea sumelor cu încălcarea popririi;

d) conduita terțului poprit a împiedicat recuperarea creanțelor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi.

14.6. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare a terților popriți, organul de executare silită are în vedere următoarele documente și informații:

a) adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia către terțul poprit;

b) titlurile executorii și obligațiile fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi;

c) soldul obligațiilor fiscale existente în evidența fiscală a debitorului, la data atragerii răspunderii solidare;

d) răspunsul terțului poprit la adresa de înființare a popririi sau lipsa acestui răspuns.

15. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală

15.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală se aplică reprezentantului legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară instituției de credit, potrivit art. 236 alin. (14) lit. a) din Codul de procedură fiscală, că nu deține alte disponibilități bănești pentru plata sumelor necesare drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă.

15.2. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

15.2.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în declararea, cu rea-credință, de către reprezentantul legal al contribuabilului, a faptului că acesta nu deține alte disponibilități bănești, în condițiile în care, din documentele și informațiile analizate de organul de executare silită, rezultă că la data declarației existau disponibilități bănești în conturi bancare, în casă sau sub alte forme de deținere ori că sumele eliberate au fost utilizate în alte scopuri decât cele pentru care a fost formulată declarația.

15.2.2. Fapta se individualizează, prin raportare la:

a) data declarației formulate către instituția de credit;

b) calitatea persoanei care a formulat declarația;

c) conturile bancare și/sau disponibilitățile existente la data declarației;

d) sumele pentru care s-a solicitat efectuarea plăților;

e) destinația declarată a sumelor, respectiv plata drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă;

f) modul efectiv de utilizare a sumelor.

15.3. Reaua-credință: Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) existența, la data declarației, a unor disponibilități bănești în conturile bancare ale contribuabilului, în casă sau în alte forme de deținere, care nu au fost indicate de reprezentantul legal;

b) caracterul neconcordant al declarației față de evidențele contabile, registrul de casă, extrasele de cont, balanțele contabile sau alte documente justificative;

c) utilizarea sumelor eliberate de instituția de credit în alte scopuri decât plata drepturilor salariale și a obligațiilor fiscale aferente acestora;

d) efectuarea, în aceeași perioadă, a unor plăți către alți creditori, persoane afiliate, asociați, administratori sau alte persoane, în detrimentul obligațiilor fiscale reținute la sursă;

e) retragerea de numerar, transferul sumelor către alte conturi sau efectuarea unor operațiuni fără justificare economică, după formularea declarației;

f) repetarea unei conduite similare în mai multe perioade fiscale sau în raport cu mai multe popriri;

g) orice alte împrejurări din care rezultă că reprezentantul legal a cunoscut caracterul nereal/incomplet al declarației sau a urmărit sustragerea sumelor de la plata obligațiilor fiscale.

15.4. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară:

15.4.1. Atragerea răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală se realizează pentru obligațiile fiscale restante înscrise în adresa de înființare a popririi, existente în sold în evidența fiscală a debitorului la data atragerii răspunderii solidare, în limita sumelor sustrase de la plata sumelor drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă.

15.4.2. Sumele pentru care se atrage răspunderea solidară nu pot depăși:

a) suma pentru care s-a permis efectuarea plăților în baza declarației reprezentantului legal;

b) suma utilizată în alte scopuri decât cele declarate;

c) suma aferentă impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă și neachitate;

d) soldul obligațiilor fiscale restante ale debitorului existente la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

15.4.3. Obligațiile fiscale care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc în funcție de obligațiile care au făcut obiectul înființării popririi, în ordinea vechimii titlurilor executorii pentru care s-a înființat poprirea.

15.5. Stabilirea legăturii de cauzalitate: Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre fapta reprezentantului legal de a declara, în condițiile art. 236 alin. (14) lit. a) din Codul de procedură fiscală, că nu deține alte disponibilități bănești, și sustragerea sumelor de la plata obligațiilor fiscale, care presupune dovedirea faptului că:

a) reprezentantul legal a formulat declarația către instituția de credit;

b) în baza acestei declarații, instituția de credit a permis efectuarea unor plăți din conturile asupra cărora fusese înființată poprirea;

c) declarația nu reflecta situația reală a disponibilităților bănești ale contribuabilului sau sumele au fost utilizate în alte scopuri decât cele declarate;

d) prin această conduită, sumele respective au fost sustrase de la indisponibilizare ori de la plata obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi.

15.6. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită va avea în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) adresa de înființare a popririi și dovada comunicării acesteia către instituția de credit;

b) declarația formulată de debitor sau de reprezentantul legal către instituția de credit, potrivit art. 236 alin. (14) lit. a) din Codul de procedură fiscală;

c) documentele din care rezultă calitatea de reprezentant legal la data formulării declarației;

d) documentele contabile ale contribuabilului, inclusiv registrul de casă, balanțe contabile, fișe de cont, jurnale de bancă și alte evidențe relevante;

e) declarațiile fiscale depuse la organul fiscal central, statele de plată și documentele justificative privind drepturile salariale datorate;

f) documentele privind impozitele și contribuțiile aferente drepturilor salariale, reținute la sursă;

g) extrasele de cont și rulajele conturilor bancare ale contribuabilului, aferente perioadei analizate;

h) informații privind disponibilitățile existente în conturi bancare sau în casă la data formulării declarației;

i) documente privind destinația efectivă a sumelor eliberate de instituția de credit;

j) eventuale plăți efectuate către alte persoane decât salariații ori către alte destinații decât cele declarate;

k) orice alte informații și documente relevante pentru stabilirea situației de fapt.

16. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală

16.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală se aplică:

a) instituției de credit ori societății de asigurare emitente a scrisorii de garanție sau poliței de asigurare de garanție din România sau din Uniunea Europeană, după caz;

b) instituției de credit ori societății de asigurare din România care a confirmat scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție în cazul în care scrisoarea de garanție/polița de asigurare de garanție este emisă de o instituție financiară din afara Uniunii Europene.

16.2. Răspunderea solidară a persoanelor prevăzute la pct. 16.1. poate fi atrasă în cazul în care acestea nu au virat, total sau parțial, potrivit legii, sumele de bani în conturile de venituri bugetare, la solicitarea organului de executare silită, în limita sumelor pentru care s-a solicitat executarea scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție.

16.3. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

16.3.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în neîndeplinirea, totală sau parțială, de către persoana prevăzută la pct. 16.1., a obligației de virare a sumelor de bani în conturile de venituri bugetare, la solicitarea organului fiscal competent, în condițiile și limitele scrisorii de garanție ori ale poliței de asigurare de garanție.

16.3.2. În funcție de situația concretă, fapta poate consta în:

a) refuzul nejustificat de plată a sumelor solicitate de organul fiscal central;

b) nevirarea sumelor în termenul prevăzut de lege sau de instrumentul de garantare;

c) virarea parțială a sumelor solicitate, deși obligația de plată era exigibilă în limita garanției;

d) neexecutarea obligației de plată de către instituția care a confirmat scrisoarea de garanție sau polița de asigurare de garanție, în situația în care confirmarea produce efecte potrivit legii;

e) orice altă acțiune sau inacțiune prin care plata sumelor garantate către bugetul general consolidat a fost împiedicată, diminuată sau întârziată.

16.3.3. Fapta imputată persoanei răspunzătoare este individualizată prin raportare la:

a) instrumentul de garantare depus de debitor;

b) entitatea emitentă sau confirmatoare a garanției;

c) obligațiile fiscale garantate;

d) suma garantată;

e) solicitarea organului fiscal privind executarea garanției;

f) data comunicării solicitării către emitent sau confirmator;

g) răspunsul persoanei vizate ori lipsa acestuia;

h) suma rămasă nevirată.

16.4. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară:

16.4.1. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile fiscale restante, existente în sold în evidența fiscală a debitorului la data atragerii răspunderii solidare, în limita sumelor pentru care s-a solicitat executarea scrisorii de garanție sau a poliței de asigurare de garanție și care nu au fost virate, total sau parțial, în conturile de venituri bugetare.

16.4.2. Sumele pentru care se atrage răspunderea solidară nu pot depăși:

a) valoarea obligațiilor fiscale garantate ale debitorului;

b) valoarea maximă a sumei garantate prin scrisoarea de garanție sau a poliței de asigurare de garanție;

c) suma solicitată de organul fiscal central prin cererea de executare a garanției;

d) suma rămasă nevirată de emitentul sau confirmatorul garanției;

e) soldul obligațiilor fiscale restante ale debitorului existente la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

16.5. Stabilirea legăturii de cauzalitate:

16.5.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligației de plată de către emitentul sau confirmatorul garanției și neachitarea obligațiilor fiscale garantate.

16.5.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) debitorul a constituit o scrisoare de garanție sau o poliță de asigurare de garanție pentru obligațiile fiscale avute în vedere;

b) obligațiile fiscale garantate erau restante și existente în sold la data solicitării executării garanției;

c) organul fiscal central a solicitat executarea garanției, cu respectarea condițiilor legale;

d) emitentul sau confirmatorul garanției nu a virat, total sau parțial, sumele solicitate;

e) nevirarea sumelor a determinat menținerea în sold a obligațiilor fiscale garantate, în limita sumei nevirate.

16.6. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare: În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) scrisoarea de garanție sau polița de asigurare de garanție depusă de debitor;

b) documentele privind confirmarea garanției, dacă este cazul;

c) documentele din care rezultă obligațiile fiscale garantate;

d) situația fiscală a debitorului la data solicitării executării garanției și la data atragerii răspunderii solidare;

e) solicitarea organului fiscal de executare a garanției și dovada comunicării acesteia;

f) răspunsul emitentului sau confirmatorului garanției;

g) documentele privind sumele virate, dacă plata a fost efectuată parțial;

h) documentele din care rezultă refuzul de plată, întârzierea la plată sau neexecutarea obligației de plată;

i) corespondența purtată între organul fiscal central, debitor și emitentul/confirmatorul garanției;

j) orice alte informații și documente relevante pentru stabilirea situației de fapt.

CAPITOLUL III – Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului declarat insolvabil, potrivit art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală

Atragerea răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului, conform prezentului capitol, se realizează numai ulterior declarării insolvabilității debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală

17.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică persoanelor fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității debitorului, au dobândit, cu rea-credință, în orice mod, active de la debitorul care și-a provocat astfel insolvabilitatea.

17.2. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în limita valorii activului dobândit cu rea-credință.

17.3. Obligațiile de plată care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a naturii obligațiilor de plată și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

17.4. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare

17.4.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în dobândirea, anterior datei declarării insolvabilității debitorului, a unuia sau mai multor active aparținând acestuia, în condițiile în care transferul respectiv a contribuit la provocarea stării de insolvabilitate a debitorului.

17.4.2. Fapta trebuie individualizată în concret, prin raportare la:

a) activul sau activele dobândite de la debitor;

b) documentul prin care s-a realizat transferul;

c) data dobândirii activului;

d) valoarea activului dobândit;

e) situația patrimonială a debitorului anterior și ulterior transferului;

f) existența obligațiilor fiscale restante la data transferului;

g) efectul transferului asupra posibilității organului fiscal de a recupera creanțele fiscale.

17.5. Reaua-credință Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) dobândirea activului într-un moment în care debitorul înregistra obligații fiscale restante;

b) dobândirea activului la o valoare vădit inferioară valorii de piață;

c) dobândirea activului cu titlu gratuit sau printr-o operațiune lipsită de justificare economică reală;

d) existența unor raporturi de afiliere, control, rudenie, asociere, administrare sau alte legături relevante între debitor și dobânditor;

e) transferul activului în perioada în care debitorul beneficia de înlesniri la plată, eșalonare sau altă facilitate fiscală, iar executarea silită era suspendată ori nu începuse;

f) lipsa plății efective a prețului activului, în cazul vânzării;

g) restituirea, folosirea în continuare sau controlul de facto al activului de către debitor după transfer;

h) orice alte împrejurări din care rezultă că dobânditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că transferul activului contribuie la diminuarea patrimoniului debitorului și la imposibilitatea recuperării obligațiilor de plată restante.

17.6. Obligațiile de plată pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară

17.6.1. Răspunderea solidară se atrage pentru obligațiile de plată restante în limita valorii activului dobândit cu rea-credință de la debitorul declarat insolvabil.

17.6.2. Pentru stabilirea valorii activului, organul de executare silită are în vedere, după caz:

a) în cazul bunurilor imobile, cea mai mare valoare dintre valoarea rezultată din grila notarilor publici aplicabilă la data transferului și valoarea înscrisă în actul de înstrăinare;

b) în cazul bunurilor mobile, valoarea din actul de înstrăinare, valoarea contabilă, valoarea de piață ori valoarea orientativă determinată prin raportare la prețurile practicate pe piață pentru bunuri similare;

c) în cazul dobândirii cu titlu gratuit, valoarea orientativă de piață a activului la data transferului sau la data constatării faptei, în funcție de informațiile disponibile;

d) orice alte elemente de evaluare relevante, în funcție de natura activului dobândit.

17.7. Stabilirea legăturii de cauzalitate

17.7.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre dobândirea activului de către persoana răspunzătoare și provocarea stării de insolvabilitate a debitorului.

17.7.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) activul transferat făcea parte din patrimoniul debitorului anterior declarării insolvabilității;

b) transferul a diminuat patrimoniul urmăribil al debitorului;

c) diminuarea patrimoniului a afectat posibilitatea organului fiscal de a recupera obligațiile de plată restante;

d) dobândirea activului s-a realizat cu scopul sustragerii acestuia de la executarea silită;

e) prin transferul respectiv, debitorul și-a provocat starea de insolvabilitate.

17.8. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) procesul-verbal de declarare a insolvabilității debitorului și documentele care au stat la baza acestuia;

b) situația fiscală a debitorului la data transferului activului, la data declarării insolvabilității și la data atragerii răspunderii solidare;

c) titlurile de creanță, titlurile executorii și actele de executare silită emise împotriva debitorului;

d) documentele care atestă transferul activului: contracte de vânzare-cumpărare, donație, schimb, dare în plată, cesiuni, aporturi, hotărâri ale asociaților/acționarilor, facturi, procese-verbale de predare-primire sau alte documente;

e) documentele contabile ale debitorului privind evidențierea activului și scoaterea acestuia din patrimoniu;

f) documentele contabile ale dobânditorului, atunci când acestea sunt disponibile sau pot fi solicitate potrivit legii;

g) informații din registre publice și baze de date relevante, inclusiv carte funciară, ONRC, evidențe privind vehiculele, navele, aeronavele sau alte registre de publicitate;

h) documente privind plata efectivă a prețului, inclusiv extrase de cont, chitanțe, ordine de plată, compensări sau alte documente justificative;

i) informații privind legăturile dintre debitor și dobânditor, inclusiv raporturi de afiliere, control, administrare, asociere sau rudenie;

j) informații privind existența unor eșalonări, controale fiscale sau alte proceduri fiscale aflate în derulare la data transferului;

k) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

l) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului; m)orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

18. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală

18.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală se aplică administratorilor, asociaților, acționarilor și oricăror altor persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului.

18.2. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, existente în sold în evidența fiscală la data atragerii răspunderii solidare, în limita valorii activelor înstrăinate sau ascunse cu rea-credință.

18.3. Obligațiile de plată restante care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a naturii obligațiilor fiscale și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

18.4. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare

18.4.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor persoanei juridice debitoare, dacă prin această conduită a fost provocată insolvabilitatea acesteia.

18.4.2. Înstrăinarea activelor poate consta, fără a se limita la acestea, în:

a) vânzarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului;

b) donația, schimbul, darea în plată sau aportul în natură către o altă persoană;

c) cesiunea de creanțe sau transferul altor drepturi patrimoniale;

d) transferul activelor către persoane afiliate, persoane interpuse, asociați, acționari, administratori sau alte persoane aflate în relații relevante cu debitorul;

e) înstrăinarea activelor la valori vădit inferioare valorii de piață ori fără o justificare economică reală;

18.4.3. Ascunderea activelor poate consta, fără a se limita la acestea, în:

a) schimbarea locului bunurilor mobile astfel încât acestea să nu mai poată fi identificate sau urmărite;

b) nepunerea la dispoziția organului fiscal a documentelor din care rezultă existența, localizarea sau regimul juridic al activelor debitorului;

c) omisiunea evidențierii activelor în contabilitate sau în alte evidențe obligatorii;

d) ascunderea activelor necorporale, a creanțelor, a participațiilor ori a altor drepturi patrimoniale;

e) nedepunerea situațiilor financiare, declarațiilor informative sau altor documente relevante, atunci când această conduită împiedică identificarea patrimoniului debitorului;

f) orice altă acțiune sau inacțiune prin care activele debitorului sunt scoase, în fapt sau în drept, din sfera bunurilor urmăribile.

18.5. Reaua-credință Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) existența obligațiilor de plată restante la momentul înstrăinării sau ascunderii activelor;

b) cunoașterea de către persoana răspunzătoare a situației fiscale și patrimoniale a debitorului, având în vedere calitatea de administrator, asociat, acționar sau altă persoană;

c) efectuarea transferului în perioada în care debitorul beneficia de eșalonare la plată sau altă facilitate fiscală;

d) transferul activelor către persoane afiliate, persoane interpuse ori persoane aflate în raporturi de rudenie, control, administrare, asociere sau colaborare cu persoana răspunzătoare;

e) înstrăinarea activelor fără contraprestație reală, la valori vădit inferioare valorii de piață ori în lipsa unei justificări economice reale;

f) inexistența plății efective a prețului activului înstrăinat;

g) continuarea folosirii activului de către debitor sau de către persoana răspunzătoare, deși activul a fost formal transferat;

h) schimbarea locului bunurilor, refuzul de prezentare a documentelor ori furnizarea de informații incomplete și/sau inexacte cu privire la patrimoniul debitorului;

i) orice alte împrejurări care demonstrează că persoana răspunzătoare a urmărit sau a acceptat diminuarea patrimoniului debitorului și imposibilitatea recuperării obligațiilor fiscale.

18.6. Obligațiile de plată pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară

18.6.1. Răspunderea solidară se atrage pentru obligațiile de plată restante, în limita valorii activelor înstrăinate sau ascunse cu rea-credință.

18.6.2. În cazul activelor înstrăinate, valoarea acestora se stabilește, după caz, prin raportare la:

a) cea mai mare valoare dintre valoarea din grila notarilor publici aplicabilă la momentul înstrăinării și valoarea înscrisă în actul de înstrăinare, în cazul bunurilor imobile;

b) cea mai mare valoare dintre valoarea de piață și valoarea înscrisă în actul de înstrăinare, în cazul bunurilor mobile;

c) valoarea contabilă, valoarea de inventar, valoarea de piață ori orice altă valoare rezultată din documente justificative, în funcție de natura activului;

d) valoarea orientativă de piață determinată prin raportare la prețurile practicate pentru bunuri similare, în cazul donației, al transferului fără contraprestație sau al imposibilității stabilirii valorii pe baza documentelor de transfer.

18.6.3. În cazul activelor ascunse, valoarea acestora se stabilește prin raportare la valoarea de piață, valoarea contabilă, valoarea de inventar sau valoarea orientativă determinată prin metoda comparativă cu prețul utilizat pe piață pentru active similare, în funcție de informațiile disponibile la data constatării faptei.

18.7. Stabilirea legăturii de cauzalitate

18.7.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre înstrăinarea sau ascunderea activelor și provocarea insolvabilității persoanei juridice debitoare.

18.7.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) activele înstrăinate sau ascunse făceau parte din patrimoniul debitorului;

b) persoana răspunzătoare a realizat, a determinat, a facilitat sau a beneficiat de operațiunea de înstrăinare ori ascundere a activului;

c) operațiunea a diminuat patrimoniul urmăribil al debitorului;

d) diminuarea patrimoniului a afectat posibilitatea organului fiscal de recuperare a obligațiilor fiscale;

e) prin această conduită, persoana răspunzătoare a provocat sau a contribuit la starea de insolvabilitate a debitorului.

18.8. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) procesul-verbal de declarare a insolvabilității debitorului și documentele care au stat la baza acestuia;

b) situația fiscală a debitorului la data înstrăinării sau ascunderii activelor, la data declarării insolvabilității și la data atragerii răspunderii solidare;

c) titlurile de creanță, titlurile executorii și actele de executare silită emise împotriva debitorului;

d) documentele contabile ale debitorului privind existența, evidențierea, mișcarea, scoaterea din patrimoniu a activelor;

e) actele de înstrăinare a activelor: contracte de vânzare-cumpărare, donație, schimb, dare în plată, aport în natură, cesiuni, procese-verbale de predare-primire, facturi sau alte documente justificative;

f) informații din registre publice și baze de date relevante, inclusiv carte funciară, ONRC, evidențe privind vehiculele, navele, aeronavele, participațiile sociale sau alte registre de publicitate;

g) documente privind plata efectivă a prețului: extrase de cont, ordine de plată, chitanțe, compensări sau alte instrumente de plată;

h) documente privind persoanele care au dobândit activele ori care au deținut, gestionat, transportat, depozitat sau folosit bunurile;

i) informații privind legăturile dintre debitor, persoana răspunzătoare și dobânditorii activelor;

j) informații privind existența unor eșalonări, controale fiscale sau alte proceduri fiscale aflate în derulare la data operațiunii;

k) corespondența purtată cu debitorul, persoanele vizate și terții deținători de informații;

l) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile; m)constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

n) orice alte documente și informații pentru stabilirea situației de fapt.

19. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală

19.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală se aplică administratorilor care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

19.2. Obligațiile fiscale care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc pentru perioada exercitării mandatului de administrator, în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a naturii obligațiilor fiscale, a perioadelor fiscale aferente și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

19.3. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare

19.3.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în neîndeplinirea, cu rea-credință, de către administrator, în perioada exercitării mandatului, a obligației legale de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru formularea unei asemenea cereri.

19.3.2. Fapta trebuie individualizată prin raportare la:

a) perioada în care persoana a avut calitatea de administrator;

b) momentul de la care debitorul se afla în situația prevăzută de lege pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței;

c) obligațiile fiscale existente și neachitate în perioada exercitării mandatului;

d) situația economică, financiară și patrimonială a debitorului în perioada aferentă;

e) conduita administratorului după apariția stării care impunea formularea cererii de insolvență;

f) actele sau omisiunile prin care administratorul a continuat activitatea debitorului fără a solicita deschiderea procedurii insolvenței;

g) efectul conduitei administratorului asupra acumulării sau menținerii obligațiilor fiscale restante.

19.4. Reaua-credință Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită are în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) cunoașterea de către administrator a situației economice, financiare și fiscale a debitorului, având în vedere atribuțiile specifice mandatului;

b) nedepunerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale restante, neachitate;

c) continuarea activității debitorului și acumularea de noi obligații fiscale, deși administratorul cunoștea imposibilitatea debitorului de a-și achita obligațiile exigibile;

d) efectuarea de plăți către alți creditori, persoane afiliate, asociați, administratori sau alte persoane, în detrimentul obligațiilor fiscale;

e) neîntreprinderea niciunui demers pentru redresarea activității, restructurarea obligațiilor sau solicitarea intrării în procedura insolvenței;

f) faptul că administratorul a fost notificat de organul fiscal central cu privire la existența obligațiilor fiscale restante care se apropiau de valoarea-prag prevăzută de lege pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ori depășeau această valoare, fără ca acesta să întreprindă demersuri pentru achitarea obligațiilor, redresarea activității, restructurarea obligațiilor sau solicitarea deschiderii procedurii insolvenței.

g) orice alte împrejurări din care rezultă că administratorul a cunoscut starea debitorului și a acceptat ori a urmărit continuarea acumulării obligațiilor fiscale fără formularea cererii de insolvență.

19.5. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară

19.5.1. Răspunderea solidară se atrage pentru obligațiile fiscale aferente perioadei în care persoana răspunzătoare a exercitat mandatul de administrator, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate și existente în sold la data atragerii răspunderii solidare.

19.5.2. În stabilirea obligațiilor fiscale pentru care se atrage răspunderea solidară, organul de executare silită are în vedere:

a) data începerii și data încetării mandatului de administrator;

b) perioada fiscală în care s-au născut obligațiile fiscale;

c) scadența obligațiilor fiscale;

d) soldul obligațiilor fiscale la data declarării insolvabilității;

e) soldul obligațiilor fiscale la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

19.6. Stabilirea legăturii de cauzalitate Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) administratorul avea obligația legală de a formula cererea de deschidere a procedurii insolvenței;

b) această obligație nu a fost îndeplinită în perioada exercitării mandatului;

c) în aceeași perioadă, debitorul a acumulat ori a menținut obligații fiscale restante;

d) neformularea cererii a contribuit la continuarea activității debitorului în condiții de incapacitate de plată;

e) ulterior notificării organului fiscal cu privire la existența obligațiilor fiscale restante, administratorul nu a întreprins demersuri pentru achitarea acestora, pentru redresarea activității debitorului, pentru restructurarea obligațiilor sau pentru solicitarea deschiderii procedurii insolvenței, după caz.

19.7. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, următoarele documente și informații, după caz:

a) documentele ONRC privind numirea, durata și încetarea mandatului administratorului;

b) actul constitutiv, hotărârile asociaților/acționarilor și alte documente privind atribuțiile administratorului;

c) balanțele de verificare, fișele de cont, registrul de casă, jurnalele de bancă și alte evidențe contabile relevante;

d) declarațiile fiscale depuse de debitor și obligațiile fiscale stabilite prin titluri de creanță;

e) situația fiscală a debitorului la data îndeplinirii condițiilor pentru formularea cererii privind deschiderea procedurii insolvenței;

f) documente privind disponibilitățile bănești, rulajele conturilor bancare și plățile efectuate de debitor în perioada relevantă;

g) documente privind eventualele demersuri ale administratorului pentru redresarea activității, eșalonare la plată, restructurare, concordat preventiv;

h) procesul-verbal de declarare a insolvabilității debitorului și documentele care au stat la baza acestuia;

i) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

j) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

k) orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

20. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală

20.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală se aplică administratorilor sau oricăror altor persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului declarat insolvabil.

20.2. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului declarat insolvabil, existente în sold în evidența fiscală, aferente perioadei în care persoana răspunzătoare a avut calitatea sau a exercitat conduita care stă la baza atragerii răspunderii.

20.3. Obligațiile fiscale care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

20.4. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare

20.4.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în acțiunea sau inacțiunea prin care administratorul ori altă persoană a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului.

20.4.2. În funcție de situația concretă, fapta poate consta, fără a se limita la:

a) nedepunerea declarațiilor fiscale;

b) depunerea unor declarații fiscale necorelate cu evidențele contabile;

c) neînregistrarea în contabilitate a veniturilor, operațiunilor taxabile, livrărilor, prestărilor, achizițiilor;

d) organizarea sau acceptarea unei evidențe contabile nereale, incomplete;

e) dispunerea utilizării disponibilităților bănești ale debitorului pentru alte destinații, deși existau obligații fiscale scadente;

f) continuarea acumulării de obligații fiscale fără plata acestora;

g) orice altă conduită prin care persoana răspunzătoare a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

20.5. Reaua-credință Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită are în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) cunoașterea de către persoana răspunzătoare a obligațiilor declarative și/sau de plată, având în vedere calitatea, atribuțiile sau implicarea efectivă în activitatea debitorului;

b) nedeclararea și/sau declararea eronată a obligațiilor fiscale;

c) existența unor disponibilități bănești la data scadenței obligațiilor fiscale, utilizate în alte scopuri decât plata acestora;

d) nepunerea la dispoziția organului fiscal a documentelor contabile sau furnizarea unor informații incomplete ori neconforme;

e) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor autorități privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

h) orice alte împrejurări din care rezultă că persoana răspunzătoare a cunoscut existența obligațiilor fiscale și a acționat sau a omis să acționeze în sensul evitării declarării și/sau plății acestora.

20.6. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară

20.6.1. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară sunt obligațiile fiscale restante ale debitorului, existente în sold în evidența fiscală la data atragerii răspunderii solidare, aferente perioadei în care persoana răspunzătoare a avut calitatea care stă la baza angajării răspunderii.

20.6.2. Obligațiile fiscale prevăzute la pct. 20.6.1. se stabilesc în ordinea vechimii, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

20.6.3. În stabilirea obligațiilor fiscale pentru care se atrage răspunderea solidară, organul de executare silită are în vedere:

a) perioada în care persoana răspunzătoare a avut calitatea care fundamentează atragerea răspunderii;

b) perioada în care s-au născut obligațiile fiscale restante;

c) soldul obligațiilor fiscale la data declarării insolvabilității;

d) soldul obligațiilor fiscale la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

20.7. Stabilirea legăturii de cauzalitate Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre conduita persoanei răspunzătoare și nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, după cum urmează:

a) persoana răspunzătoare avea atribuții în activitatea care a generat obligațiile fiscale;

b) obligațiile fiscale erau datorate în perioada analizată;

c) persoana răspunzătoare a acționat sau a omis să acționeze într-un mod care a determinat nedeclararea și/sau neachitarea acestora;

d) menținerea sau acumularea obligațiilor fiscale restante;

e) obligațiile fiscale au rămas neachitate la data declarării insolvabilității și existau în sold la data atragerii răspunderii solidare.

20.8. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare: În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) procesul-verbal de declarare a insolvabilității debitorului și documentele care au stat la baza acestuia;

b) situația fiscală a debitorului la data declarării insolvabilității și la data atragerii răspunderii solidare;

c) titlurile de creanță, titlurile executorii și actele de executare silită emise împotriva debitorului;

d) declarațiile fiscale depuse, nedepuse, rectificative sau depuse cu întârziere;

e) documentele contabile, inclusiv balanțe, fișe de cont, registre de casă, jurnale de bancă, situații financiare, registre de evidență fiscală și alte documente justificative;

f) documente privind plățile efectuate către alți creditori, asociați, administratori, persoane afiliate sau alte persoane;

g) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

h) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

i) orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

21. Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscală

21.1. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură fiscală se aplică administratorilor sau oricăror altor persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat, fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

21.2. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru sumele restituite sau rambursate de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

21.3. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare

21.3.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în acțiunea sau inacțiunea prin care administratorul ori altă persoană a determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat, fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.

21.3.2. În funcție de situația concretă, fapta poate consta, fără a se limita la acestea, în:

a) formularea ori transmiterea unei cereri de restituire sau rambursare neîntemeiate;

b) înscrierea în declarații fiscale, deconturi, cereri sau alte documente a unor date eronate;

c) prezentarea unor documente justificative neconforme sau care nu reflectă operațiuni economice reale;

d) evidențierea în contabilitate a unor operațiuni fictive;

e) omiterea prezentării unor informații care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi împiedicat restituirea sau rambursarea sumelor;

f) orice altă conduită prin care persoana răspunzătoare a contribuit la obținerea nejustificată de la bugetul general consolidat a unor sume de bani.

21.4. Reaua-credință Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) cunoașterea de către persoana răspunzătoare a caracterului neconform, incomplet sau nereal al documentelor utilizate pentru obținerea restituirii ori rambursării;

b) calitatea persoanei răspunzătoare și atribuțiile exercitate în legătură cu întocmirea, aprobarea, semnarea sau transmiterea documentelor fiscale ori contabile;

c) existența unor operațiuni economice fictive, necorelate cu documentele justificative;

d) existența unor neconcordanțe semnificative între datele din evidența contabilă, declarațiile fiscale, deconturile depuse, e-Factura, SAF-T, informațiile de la terți sau constatările organelor de control;

e) formularea cererii de restituire ori rambursare în condițiile în care persoana răspunzătoare cunoștea faptul că sumele nu erau datorate debitorului;

f) orice alte împrejurări din care rezultă că persoana răspunzătoare a urmărit ori a acceptat obținerea nejustificată a unor sume de bani de la bugetul general consolidat.

21.5. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară

21.5.1. Răspunderea solidară se atrage pentru sumele restituite sau rambursate de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului, în limita sumelor acordate nejustificat.

21.5.2. În stabilirea sumelor pentru care se atrage răspunderea solidară, organul de executare silită are în vedere:

a) suma solicitată prin cererea/decontul/declarația care a stat la baza restituirii sau rambursării;

b) suma aprobată la restituire sau rambursare;

c) suma constatată ulterior ca fiind necuvenită;

d) eventualele compensări, stingeri sau recuperări intervenite până la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare;

e) soldul rămas de recuperat la data atragerii răspunderii solidare.

21.6. Stabilirea legăturii de cauzalitate

21.6.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre conduita persoanei răspunzătoare și restituirea sau rambursarea necuvenită a sumelor de bani de la bugetul general consolidat.

21.6.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) persoana răspunzătoare a solicitat restituirea sau rambursarea necuvenită a sumelor de bani de la bugetul general consolidat;

b) sumele au fost restituite sau rambursate debitorului fără ca acestea să fie cuvenite.

21.7. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, următoarele documente și informații după caz:

a) cererea de restituire, decontul de TVA, declarația fiscală sau orice alt document care a stat la baza restituirii ori rambursării;

b) documentele emise de structura cu atribuții de compensări/restituiri din care rezultă suma restituită sau rambursată;

c) decizia de rambursare/restituire, nota de compensare, ordinul de plată sau alte documente prin care s-a realizat efectiv restituirea ori rambursarea;

d) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative, surse de date fiscale și orice alte aplicații disponibile;

e) orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

CAPITOLUL IV – Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (21) din Codul de procedură fiscală

22. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (2¹) din Codul de procedură fiscală se aplică persoanelor care au determinat, cu rea-credință, acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.

23. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, existente în sold în evidența fiscală la data atragerii răspunderii solidare, aferente perioadei în care persoana răspunzătoare a avut calitatea sau a exercitat conduita care stă la baza atragerii răspunderii.

24. Obligațiile fiscale care stau la baza atragerii răspunderii solidare se stabilesc în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a naturii obligațiilor fiscale, a perioadelor fiscale aferente și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

25. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

25.1. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în acțiunea sau inacțiunea prin care persoana răspunzătoare a determinat, cu rea-credință, acumularea obligațiilor fiscale restante și sustragerea acestora de la plată.

25.2. În aplicarea prevederilor art. 25 alin. (2¹) din Codul de procedură fiscală, organul de executare silită analizează cumulativ cele două componente ale conduitei imputate:

a) acumularea obligațiilor fiscale restante, respectiv conduita prin care persoana răspunzătoare a determinat menținerea, majorarea sau declararea obligațiilor fiscale fără achitarea acestora;

b) sustragerea de la plata obligațiilor fiscale restante, respectiv conduita prin care persoana răspunzătoare a împiedicat, a diminuat sau a eludat posibilitatea achitării ori recuperării obligațiilor fiscale restante.

25.3. În funcție de situația concretă prevăzută la pct. 25.2., fapta poate consta, fără a se limita la acestea, în:

a) continuarea activității debitorului cu acumularea de obligații fiscale, fără adoptarea unor măsuri reale pentru plata acestora;

b) utilizarea disponibilităților bănești ale debitorului pentru alte destinații decât plata obligațiilor fiscale scadente;

c) efectuarea de plăți selective către alți creditori, persoane afiliate, asociați, acționari, administratori sau alte persoane, în detrimentul obligațiilor fiscale;

d) retragerea de numerar, transferul de fonduri sau efectuarea unor operațiuni fără justificare economică reală, cu efect asupra neachitării obligațiilor fiscale;

e) nedeclararea, declararea incompletă ori declararea cu întârziere a obligațiilor fiscale, însoțită de neplata acestora;

f) diminuarea patrimoniului debitorului prin transferuri, cesiuni, plăți, compensări sau alte operațiuni care au afectat posibilitatea de recuperare a obligațiilor fiscale;

g) ascunderea veniturilor, activelor sau disponibilităților bănești ale debitorului;

h) continuarea acumulării de obligații fiscale în perioada de dificultate financiară, deși persoana răspunzătoare avea cunoștință despre imposibilitatea achitării obligațiilor fiscale restante;

i) orice altă conduită prin care persoana răspunzătoare a determinat atât acumularea obligațiilor fiscale, cât și sustragerea acestora de la plată.

26. Reaua-credință: Pentru stabilirea relei-credințe, organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) cunoașterea de către persoana răspunzătoare a obligațiilor fiscale scadente și neachitarea acestora,

având în vedere calitatea și atribuțiile sale;

b) existența unor disponibilități bănești sau resurse patrimoniale care puteau fi utilizate pentru plata obligațiilor fiscale, dar au fost direcționate către alte destinații;

c) efectuarea de plăți către alte persoane, în timp ce obligațiile fiscale au rămas neachitate;

d) transferul de fonduri sau active către persoane afiliate, persoane interpuse, asociați, acționari, administratori ori alte persoane aflate în relații relevante cu debitorul;

e) retragerea de numerar ori efectuarea unor operațiuni fără justificare economică, în contextul existenței obligațiilor fiscale restante;

f) ascunderea sau diminuarea patrimoniului debitorului într-o perioadă în care obligațiile fiscale erau scadente;

g) nepunerea la dispoziția organului fiscal sau a administratorului/lichidatorului judiciar a documentelor contabile ori furnizarea unor informații incomplete sau neconforme;

h) caracterul repetat, sistematic sau îndelungat al conduitei de acumulare și neplată a obligațiilor fiscale;

i) existența unor constatări ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar privind cauzele insolvenței și persoanele responsabile;

j) orice alte împrejurări din care rezultă că persoana răspunzătoare a cunoscut situația fiscală și financiară a debitorului și a urmărit ori a acceptat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

27. Obligațiile fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea solidară: Răspunderea solidară se atrage pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, existente în sold în evidența fiscală la data atragerii răspunderii solidare, care au fost acumulate și sustrase de la plată urmare a conduitei persoanei răspunzătoare, sens în care organul de executare silită are în vedere:

a) perioada în care persoana răspunzătoare a avut calitatea sau a exercitat influența/conduita care fundamentează atragerea răspunderii;

b) perioada fiscală în care s-au născut obligațiile fiscale;

c) scadența/termenul de plată al obligațiilor fiscale principale și accesorii;

d) soldul obligațiilor fiscale la data solicitării deschiderii procedurii insolvenței;

e) soldul obligațiilor fiscale la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare;

f) obligațiile fiscale născute anterior solicitării deschiderii procedurii insolvenței, precum și obligațiile fiscale curente născute ulterior acestui moment, în măsura în care acestea au devenit restante, există în sold la data atragerii răspunderii solidare și au fost acumulate ori sustrase de la plată ca urmare a conduitei persoanei răspunzătoare, în perioada în care aceasta a avut calitatea care stă la baza atragerii răspunderii solidare.

28. Stabilirea legăturii de cauzalitate

28.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre conduita persoanei răspunzătoare și acumularea, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale restante.

28.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) persoana răspunzătoare avea atribuții în activitatea care a generat obligațiile fiscale restante;

b) obligațiile fiscale erau certe, lichide și exigibile în perioada analizată;

c) persoana răspunzătoare a acționat sau a omis să acționeze într-un mod care a determinat acumularea obligațiilor fiscale;

d) persoana răspunzătoare a determinat, prin acțiuni sau inacțiuni, sustragerea de la plată a obligațiilor fiscale;

e) conduita a avut ca efect menținerea obligațiilor fiscale restante în evidența fiscală a debitorului.

29. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare: În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) cererea de deschidere a procedurii insolvenței și documentele anexate acesteia;

b) hotărârea instanței privind deschiderea procedurii insolvenței, dacă aceasta a fost pronunțată;

c) situația fiscală a debitorului la data solicitării deschiderii procedurii insolvenței și la data atragerii răspunderii solidare;

d) titlurile executorii și actele de executare silită emise împotriva debitorului;

e) declarațiile fiscale depuse, nedepuse, rectificative sau depuse cu întârziere;

f) documentele contabile ale debitorului;

g) extrasele de cont, rulajele bancare, documentele privind disponibilitățile bănești și plățile efectuate în perioada analizată;

h) documente privind plățile efectuate către alți creditori, asociați, acționari, administratori, persoane afiliate sau alte persoane;

i) documente privind transferuri de active, cesiuni, compensări, retrageri de numerar sau alte operațiuni patrimoniale;

j) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

k) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

l) rapoartele întocmite de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar cu privire la cauzele care au determinat insolvența debitorului și persoanele responsabile, dacă acestea există; m)documente ori constatări provenite de la activitatea de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, sau alte structuri competente;

n) documente privind calitatea, atribuțiile și perioada în care persoana vizată a exercitat funcția, mandatul, controlul sau influența asupra activității debitorului;

o) orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

30. Nu fac obiectul atragerii răspunderii solidare potrivit prezentului capitol, creanțele bugetare administrate de alți creditori bugetari care, potrivit legii, au obligația înscrierii creanțelor la masa credală în cadrul procedurii insolvenței. 31 În cazul debitorului aflat în procedura insolvenței, beneficiar al unui ajutor de stat pentru care s-a dispus recuperarea, aceasta se realizează potrivit dispozițiilor speciale din materia ajutorului de stat și ale procedurii insolvenței, respectiv potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL V – Procedura de atragere a răspunderii solidare a persoanelor răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală

32. Procedura de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică persoanei juridice care răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil potrivit Codului de procedură fiscală sau declarat insolvent, dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul și dacă este îndeplinită condiția prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

33. În aplicarea prezentului capitol, prin control se înțelege majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație al unei societăți ori consiliul director al unei asociații sau fundații, iar prin control indirect se înțelege activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

34. Atragerea răspunderii solidare se realizează pentru obligațiile fiscale principale și accesorii ale debitorului declarat insolvabil sau insolvent, aferente perioadei pentru care persoana juridică răspunzătoare a avut calitatea ori relația de control care stă la baza atragerii răspunderii solidare, existente în sold în evidența fiscală la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, în limita valorii activului al cărui drept de proprietate a fost dobândit cu orice titlu.

35. Obligațiile fiscale prevăzute la pct. 34 se stabilesc în ordinea vechimii acestora, cu individualizarea titlurilor de creanță/titlurilor executorii, a naturii obligațiilor fiscale, a perioadelor fiscale aferente și a soldului existent la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

36. Fapta care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare:

36.1. În cazul prevăzut la art. 25 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură fiscală, fapta/situația care poate fundamenta atragerea răspunderii solidare constă în dobândirea, cu orice titlu, de către persoana juridică răspunzătoare, direct ori indirect, a dreptului de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor dobânditorului.

36.2. În situația prevăzută la pct. 36.1., organul de executare silită verifică:

a) activele dobândite de persoana juridică răspunzătoare de la debitor;

b) modalitatea juridică a dobândirii, respectiv vânzare-cumpărare, donație, schimb, cesiune, aport, dare în plată, transfer între societăți afiliate sau orice altă modalitate de transfer;

c) data transferului și perioada în care exista relația de control;

d) valoarea contabilă a activelor dobândite de la debitor;

e) valoarea contabilă a tuturor activelor persoanei juridice dobânditoare;

f) ponderea valorii contabile a activelor dobândite de la debitor în totalul activelor persoanei juridice dobânditoare;

g) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

h) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

i) efectul transferului asupra patrimoniului debitorului și asupra posibilității de recuperare a obligațiilor fiscale restante.

37. Reaua-credință: Organul de executare silită poate avea în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

a) existența relației de control la data transferului activelor;

b) transferul activelor către o persoană juridică aflată în relație de control cu debitorul;

c) diminuarea capacității debitorului de a genera venituri ori de a-și valorifica activele după transfer;

d) orice alte împrejurări care demonstrează că relația de control a fost utilizată pentru a afecta stingerea obligațiilor fiscale restante.

38. Stabilirea legăturii de cauzalitate:

38.1. Organul de executare silită are obligația de a demonstra existența legăturii de cauzalitate dintre relația de control, îndeplinirea condiției prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. a) și imposibilitatea recuperării obligațiilor fiscale de la debitorul declarat insolvabil sau insolvent.

38.2. Legătura de cauzalitate presupune dovedirea faptului că:

a) persoana juridică răspunzătoare se afla într-o relație de control direct, control indirect sau control comun cu debitorul;

b) în perioada existenței acestei relații a fost îndeplinită condiția prevăzută art. 25 alin. (3) lit. a);

c) operațiunile analizate au determinat sau au contribuit la diminuarea patrimoniului debitorului;

d) obligațiile fiscale pentru care se atrage răspunderea solidară sunt aferente perioadei pentru care a existat calitatea și/sau relația ce stă la baza atragerii răspunderii;

e) obligațiile fiscale au rămas neachitate și există în sold la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare.

39. Verificări în vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare În vederea fundamentării atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită are în vedere, după caz, următoarele documente și informații:

a) procesul-verbal de declarare a insolvabilității debitorului sau documentele privind deschiderea procedurii insolvenței;

b) situația fiscală a debitorului la data existenței relației de control și la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare;

c) titlurile executorii și actele de executare silită emise împotriva debitorului;

d) informații ONRC și documente privind structura asociaților/acționarilor, administratorilor și persoanelor care exercită controlul asupra debitorului și asupra persoanei juridice răspunzătoare;

e) documente care dovedesc controlul direct, controlul indirect sau controlul comun;

f) situații financiare, balanțe, fișe de cont, registre contabile, evidențe privind activele și documente justificative privind transferul activelor;

g) informații din e-Factura, SAF-T, declarații informative și alte surse de date fiscale disponibile;

h) constatările organelor de inspecție fiscală, antifraudă fiscală, executare silită sau ale altor structuri competente privind nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului;

i) orice alte documente și informații relevante pentru stabilirea situației de fapt.

CAPITOLUL VI – Procedura de declanșare a atragerii răspunderii solidare

40. Procedura de declanșare a atragerii răspunderii solidare de către organul de executare silită

40.1. În situația în care, din analiza documentelor și informațiilor deținute, organul de executare silită constată existența unor elemente care pot fundamenta declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, potrivit art. 25 și art. 26 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, întocmește Referatul privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în Anexa nr. 2 la ordin.

40.2. La analiza elementelor care stau la baza întocmirii referatului prevăzut la pct. 40.1., organul de executare silită aplică, în mod corespunzător, prevederile Cap. I – V din prezenta procedură.

40.3. Referatul privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare cuprinde motivele de fapt și temeiul de drept care pot fundamenta declanșarea procedurii, persoana/persoanele vizate, obligațiile fiscale restante avute în vedere, perioada pentru care acestea sunt analizate, precum și documentele și informațiile care stau la baza întocmirii acestuia.

40.4. În situația în care, pentru aceleași obligații fiscale restante ale debitorului principal, sunt identificate două sau mai multe persoane pentru care sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii solidare, referatul prevăzut la pct. 40.1 cuprinde mențiuni distincte cu privire la fiecare persoană vizată, calitatea acesteia, perioada avută în vedere și limita sumei pentru care se propune atragerea răspunderii solidare, în vederea emiterii titlului de creanță pe numele fiecărei persoane pentru care se atrage răspunderea solidară, potrivit art. 26 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

40.5. Referatul prevăzut la pct. 40.1. se avizează de șeful serviciului în cadrul căruia își desfășoară activitatea executorul fiscal care a gestionat dosarul și se aprobă de conducătorul organului de executare silită.

40.6. După aprobarea Referatului privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, organul de executare silită procedează la notificarea persoanei/persoanelor vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, aplicând în mod corespunzător prevederile Cap. VII din prezenta procedură.

41. Procedura de declanșare a atragerii răspunderii solidare de către structura competentă, alta decât organul de executare silită

41.1. În situația în care structura competentă, alta decât organul de executare silită, în timpul activității de verificare desfășurate potrivit atribuțiilor proprii, constată existența unor elemente care pot fundamenta declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, potrivit art. 25 și art. 26 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, întocmește Referatul privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare.

41.2. La analiza elementelor care stau la baza întocmirii referatului prevăzut la pct. 41.1., structura competentă, alta decât organul de executare silită, aplică, în mod corespunzător, prevederile Cap. I – V din prezenta procedură.

41.3. Referatul privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare cuprinde motivele de fapt și temeiul de drept care pot fundamenta declanșarea procedurii, persoana/persoanele vizate, obligațiile fiscale restante avute în vedere, perioada pentru care acestea sunt analizate, precum și documentele și informațiile care stau la baza întocmirii acestuia.

41.4. În situația în care, pentru aceleași obligații fiscale restante ale debitorului principal, sunt identificate două sau mai multe persoane pentru care sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii solidare, referatul prevăzut la pct. 41.1 cuprinde mențiuni distincte cu privire la fiecare persoană vizată, calitatea acesteia, perioada avută în vedere și limita sumei pentru care se propune atragerea răspunderii solidare, în vederea emiterii titlului de creanță pe numele fiecărei persoane pentru care se atrage răspunderea solidară, potrivit art. 26 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

41.5. Referatul prevăzut la pct. 41.1. se întocmește în două exemplare, se avizează de șeful ierarhic superior al persoanei care l-a întocmit și se aprobă de conducătorul structurii competente, alta decât organul de executare silită.

41.6. După aprobare, un exemplar al Referatului privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare se comunică organului fiscal central care administrează obligațiile fiscale datorate de debitor, însoțit de documentele justificative și înscrisurile care au stat la baza analizei efectuate.

41.7. Pe baza Referatului privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare primit de la structura competentă, organul de executare silită din cadrul organului fiscal central care administrează obligațiile fiscale datorate de debitor valorifică informațiile și documentele transmise, iar în măsura în care deține documente sau date suplimentare, le are în vedere la continuarea procedurii, urmând să procedeze astfel:

a) în situația în care, din informațiile și documentele transmise de structura competentă, rezultă elemente care pot fundamenta continuarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, iar organul de executare silită nu deține informații suplimentare față de cele cuprinse în Referatul privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, demarează procedura de audiere a persoanei/persoanelor vizate, aplicând în mod corespunzător prevederile Cap. VII din prezenta procedură;

b) în situația în care, pe lângă informațiile și documentele transmise de structura competentă, organul de executare silită deține informații suplimentare care pot fundamenta continuarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, întocmește un nou Referat privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, care va sta la baza audierii persoanei/persoanelor vizate, aplicând în mod corespunzător prevederile Cap. VII din prezenta procedură;

c) în situația în care, din informațiile și documentele puse la dispoziție, nu sunt suficiente elemente pentru fundamentarea procedurii de atragere a răspunderii solidare ori obligațiile fiscale avute în vedere nu mai există în sold la data analizei, întocmește Referatul privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin.

CAPITOLUL VII – Audierea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, consultarea documentației și analizarea punctului de vedere formulat de aceasta

42. După aprobarea Referatului privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, potrivit Cap. VI din prezenta procedură, organul de executare silită procedează la audierea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

43. În vederea audierii, organul de executare silită transmite persoanei vizate Notificarea privind convocarea la audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în Anexa nr. 4 la ordin.

44. Notificarea prevăzută la pct. 43 cuprinde și mențiuni privind posibilitatea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, înregistrată în Spațiul Privat Virtual, de a opta pentru desfășurarea audierii prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță, prin platforma de videoconferință MF-ANAF, în condițiile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 705/2026 pentru aprobarea Procedurii privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță.

45. Audierea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare se realizează înainte de emiterea și comunicarea Deciziei de atragere a răspunderii solidare.

46. Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare de a consulta documentația existentă la dosarul de atragere a răspunderii solidare, de a formula obiecțiuni și precizări, precum și de a prezenta date, informații și înscrisuri considerate utile în apărarea sa.

47. Consultarea documentației aflate la dosarul de atragere a răspunderii solidare se realizează la sediul organului de executare silită, la data stabilită pentru audiere sau la o altă dată stabilită de organul de executare silită, cu respectarea termenului acordat pentru audiere.

48. La consultarea documentației și la audiere, persoana vizată de procedura de atragere a răspunderii solidare poate fi asistată de avocat, consultant sau de o altă persoană care o consiliază, pe baza înscrisurilor care atestă calitatea acesteia. Persoana vizată poate fi reprezentată de o persoană împuternicită, în condițiile art. 18 din Codul de procedură fiscală.

49. Convocarea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare se realizează prin comunicarea notificării prevăzute la pct. 43, în condițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală, cu indicarea datei, orei și locului la care urmează să aibă loc audierea, precum și, după caz, a posibilității de a opta pentru desfășurarea audierii prin platforma de videoconferință MF-ANAF, în condițiile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 705/2026 pentru aprobarea Procedurii privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță. 50 . Termenul stabilit pentru audiere nu poate depăși 10 zile lucrătoare de la data comunicării notificării. Pentru motive justificate, termenul poate fi prelungit, cu aprobarea conducătorului organului fiscal central.

51. Desfășurarea audierii prin platforma de videoconferință MF-ANAF se poate realiza numai în condițiile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 705/2026 pentru aprobarea Procedurii privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță.

52. În cazul în care persoana vizată comunică un refuz explicit de prezentare la audiere, inclusiv prin intermediul Spațiului Privat Virtual, audierea se consideră îndeplinită.

53. În cazul în care persoana vizată nu se prezintă la audiere la termenul stabilit potrivit pct. 50 ori, după caz, nu se prezină la audierea desfășurată prin platforma de videoconferință MF-ANAF, organul de executare silită emite și comunică o nouă notificare, prin care acordă un nou termen de prezentare.

54. În cazul în care persoana vizată nu se prezintă la audiere nici la al doilea termen ori, după caz, nu se prezintă la audierea desfășurată prin platforma de videoconferință MF-ANAF nici la al doilea termen, audierea se consideră îndeplinită. Executorul fiscal din cadrul organului de executare silită care gestionează dosarul de atragere a răspunderii solidare întocmește Nota de constatare privind neprezentarea la audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în Anexa nr. 5 la ordin.

55. Neprezentarea la audierea desfășurată la sediul organului de executare silită sau la audierea desfășurată prin platforma de videoconferință MF-ANAF, refuzul de prezentare la audiere sau refuzul persoanei audiate ori al reprezentantului acesteia de a semna Procesul-verbal de audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, prevăzut în Anexa nr. 6 la ordin, nu împiedică continuarea procedurii de atragere a răspunderii solidare.

56. În situația unei pluralități de persoane vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, audierea acestora se realizează separat.

57. Organul de executare silită consemnează în Procesul-verbal de audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare, declarațiile formulate de persoana audiată, obiecțiunile și precizările acesteia, precum și înscrisurile prezentate în apărare, dacă acestea există.

58. În cazul în care audierea se desfășoară prin platforma de videoconferință MF-ANAF, întâlnirea se înregistrează, iar informațiile, lămuririle, explicațiile și declarațiile formulate în cadrul audierii se consemnează ulterior prin intermediul sistemului electronic de transcriere deținut de organul fiscal central, potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 705/2026 pentru aprobarea Procedurii privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță. Minuta audierii se comunică persoanei vizate prin Spațiul Privat Virtual și se atașează la dosarul procedurii de atragere a răspunderii solidare.

59. În cazul audierii desfășurate la sediul organului de executare silită, Procesul-verbal de audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare se întocmește în două exemplare și se semnează de către executorul fiscal care realizează audierea și de către persoana audiată sau reprezentantul acesteia, după caz. Un exemplar se înmânează persoanei audiate ori reprezentantului acesteia, iar al doilea exemplar se păstrează la dosarul cauzei.

60. Refuzul persoanei audiate sau al reprezentantului acesteia de a semna Procesul-verbal de audiere în procedura de atragere a răspunderii solidare nu reprezintă cauză de nulitate a acestuia. Refuzul se consemnează de către executorul fiscal în procesul-verbal.

61. Persoana vizată de procedura de atragere a răspunderii solidare are dreptul să își prezinte în scris punctul de vedere, precum și eventuale documente în susținerea acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.

62. În situația în care declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare s-a realizat în baza Referatului privind declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare întocmit de o altă structură competentă decât organul de executare silită, procesul-verbal de audiere ori, după caz, minuta audierii desfășurate prin platforma de videoconferință MF-ANAF, precum și punctul de vedere prevăzut la pct. 61, se comunică acestei structuri, în termen de 2 zile lucrătoare de la întocmire/comunicare, respectiv de la primire, după caz.

63. Structura competentă analizează documentele primite potrivit pct. 62 și comunică organului de executare silită, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, opinia sa motivată în fapt și în drept cu privire la punctul de vedere al persoanei audiate și la documentele prezentate de aceasta.

64. După îndeplinirea procedurii de audiere, inclusiv, după caz, prin desfășurarea acesteia prin platforma de videoconferință MF-ANAF, analizarea documentelor existente la dosarul cauzei și, după caz, primirea opiniei structurii competente prevăzute la pct. 63, organul de executare silită procedează astfel:

a) în situația în care, din documentele și informațiile avute la dispoziție, inclusiv din punctul de vedere formulat de persoana audiată și din documentele prezentate de aceasta, elementele existente nu sunt suficiente pentru fundamentarea atragerii răspunderii solidare, obligațiile fiscale avute în vedere nu mai există în sold la data analizei, întocmește Referatul privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare;

b) în situația în care, după audierea persoanei vizate și analizarea punctului de vedere formulat de aceasta, a documentelor prezentate în susținere, precum și a celorlalte documente și informații existente la dosarul cauzei, rezultă elemente suficiente pentru fundamentarea atragerii răspunderii solidare și nu se impune încetarea procedurii, întocmește Referatul privind atragerea răspunderii solidare, prevăzut în Anexa nr. 7 la ordin, aplicând în mod corespunzător prevederile Capitolului IX din prezenta procedură.

CAPITOLUL VIII – Încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare

65. Procedura de atragere a răspunderii solidare încetează, față de persoana/persoanele vizate, în următoarele situații:

a) în situația în care, din documentele și informațiile avute la dispoziție, inclusiv din punctul de vedere formulat de persoana audiată, din documentele prezentate de aceasta și, după caz, din opinia structurii competente, rezultă că elementele existente nu sunt suficiente pentru fundamentarea atragerii răspunderii solidare;

b) în situația în care obligațiile de plată restante avute în vedere la declanșarea procedurii de atragere a răspunderii solidare au fost stinse prin una dintre modalitățile prevăzute de lege;

c) în situația în care obligațiile de plată restante ale debitorului nu sunt aferente perioadei de activitate a persoanei vizate de răspunderea solidară;

d) intervine orice altă cauză legală care împiedică atragerea răspunderii solidare sau continuarea procedurii. 66.În situația în care, după audierea persoanei vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, rezultă că sunt incidente situațiile prevăzute la pct. 65, organul de executare silită întocmește Referatul privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare, încetează demersurile și înștiințează persoana vizată cu privire la această măsură.

67. În cazul în care procedura de atragere a răspunderii solidare a fost demarată la propunerea altei structuri competente decât organul de executare silită, un exemplar al Referatului privind încetarea procedurii de atragere a răspunderii solidare se transmite și acestei structuri. 68.Referatul prevăzut la pct. 67 se întocmește și se semnează de către executorul fiscal care a instrumentat dosarul de atragere a răspunderii solidare, se avizează de către șeful compartimentului în cadrul căruia acesta își desfășoară activitatea și se aprobă de către conducătorul organului de executare silită.

CAPITOLUL IX – Aplicarea procedurii de atragere a răspunderii solidare și urmărirea încasării sumelor

69. După realizarea procedurii de audiere, analizarea punctului de vedere formulat de persoana audiată, a documentelor prezentate de aceasta și a celorlalte documente și informații existente la dosarul cauzei, în situația în care rezultă elemente suficiente pentru fundamentarea atragerii răspunderii solidare, organul de executare silită consemnează în Referatul privind atragerea răspunderii solidare datele, informațiile și motivele de fapt și de drept care stau la baza continuării procedurii.

70. Referatul prevăzut la pct. 69 se întocmește și se semnează de către executorul fiscal care a instrumentat dosarul de atragere a răspunderii solidare, se avizează de către șeful compartimentului în cadrul căruia acesta își desfășoară activitatea și se aprobă de către conducătorul organului de executare silită.

71. În baza Referatului privind atragerea răspunderii solidare se emite Decizie de atragere a răspunderii solidare, prevăzută în Anexa nr. 8 la ordin.

72. Decizia de atragere a răspunderii solidare este titlu de creanță și reprezintă act administrativ fiscal. Aceasta cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emisă decizia;

c) data de la care își produce efectele;

d) datele de identificare ale debitorului principal;

e) datele de identificare ale persoanei pentru care se atrage răspunderea solidară;

f) obiectul deciziei;

g) motivele de fapt ale atragerii răspunderii solidare, cu descrierea faptelor, împrejurărilor și conduitei care au stat la baza emiterii deciziei, inclusiv legătura de cauzalitate dintre acestea și obligațiile fiscale pentru care se atrage răspunderea solidară, precum și perioada de timp în care au fost înregistrate acțiunile culpabile ale persoanei răspunzătoare;

h) temeiul de drept al atragerii răspunderii solidare;

i) cuantumul și natura sumelor pentru care se atrage răspunderea solidară;

j) mențiuni privind audierea persoanei vizate și motivarea în fapt și în drept a organului fiscal cu privire la punctul de vedere formulat de aceasta;

k) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească sumele pentru care s-a atras răspunderea solidară;

l) contul în care se poate realiza plata sumelor pentru care s-a atras răspunderea solidară, deschis la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent;

m) posibilitatea de contestare a deciziei, termenul de depunere a contestației și organul fiscal central la care se depune contestația;

n) numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila conducătorului organului fiscal emitent, potrivit legii;

o) alte elemente prevăzute de lege, după caz.

73. Termenul de plată a sumelor stabilite prin Decizia de atragere a răspunderii solidare este cel prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală și se stabilește în funcție de data comunicării deciziei, după cum urmează:

a) până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării deciziei este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună;

b) până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv, dacă data comunicării deciziei este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună.

74. După expirarea termenului de plată aplicabil, Decizia de atragere a răspunderii solidare devine titlu executoriu.

75. În situația în care procedura de atragere a răspunderii solidare privește două sau mai multe persoane, organul de executare silită emite și comunică o decizie distinctă pentru fiecare dintre acestea. În fiecare decizie se individualizează persoana răspunzătoare, temeiul de drept, perioada avută în vedere și cuantumul creanței fiscale pentru care se atrage răspunderea solidară. Mențiunile referitoare la alte persoane răspunzătoare se includ numai în măsura în care sunt necesare pentru descrierea raportului de solidaritate.

76. Decizia de atragere a răspunderii solidare se comunică persoanei răspunzătoare de către organul de executare silită, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală. În cazul persoanelor răspunzătoare străine, comunicarea deciziei se realizează cu respectarea dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură fiscală.

77. După comunicarea Deciziei de atragere a răspunderii solidare către persoana răspunzătoare, organul de executare silită transmite un exemplar al acesteia organului fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale persoanei răspunzătoare, în vederea preluării în evidența fiscală. Recuperarea creanței se realizează cu respectarea termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, calculat în funcție de data comunicării deciziei, executarea silită putând fi declanșată numai după expirarea acestui termen și dobândirea caracterului executoriu al deciziei.

78. Organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale persoanei răspunzătoare urmărește recuperarea sumelor stabilite prin Decizia de atragere a răspunderii solidare și, după caz, începe măsurile de executare silită, potrivit legii. Ori de câte ori sumele înscrise în Decizia de atragere a răspunderii solidare se sting total sau parțial, se procedează astfel:

a) se continuă măsurile de recuperare, inclusiv prin executare silită, în limita sumei rămase nestinse;

b) se înștiințează organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal cu privire la cuantumul sumelor realizate, în termen de 10 zile de la realizarea acestora;

c) se transferă sumele recuperate în contul deschis la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale datorate de debitorul principal.

79. Cu sumele transferate potrivit pct. 78 lit. c), organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal stinge obligațiile fiscale restante ale acestuia, aplicând în mod corespunzător prevederile art. 165 și art. 257 din Codul de procedură fiscală. În acest caz, sumele înscrise în evidența fiscală a persoanei răspunzătoare se diminuează în mod corespunzător.

80. Ori de câte ori organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal stinge total sau parțial obligațiile fiscale pentru care s-a atras răspunderea solidară, acesta înștiințează organele fiscale centrale competente în administrarea obligațiilor fiscale ale persoanelor răspunzătoare cu privire la sumele astfel stinse, în vederea actualizării evidenței fiscale.

81. În situația în care s-a atras răspunderea solidară înaintea radierii debitorului principal sau a decesului debitorului principal persoană fizică, persoanele răspunzătoare rămân obligate la plata creanțelor înscrise în Decizia de atragere a răspunderii solidare, iar pentru sumele recuperate de la persoanele răspunzătoare solidar se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 78-79.

82. Urmărirea sumelor stabilite prin Decizia de atragere a răspunderii solidare încetează în următoarele cazuri:

a) când suma datorată, individualizată în Decizia de atragere a răspunderii solidare, a fost recuperată în totalitate de la persoana/persoanele răspunzătoare;

b) când Decizia de atragere a răspunderii solidare a fost desființată sau anulată pe cale administrativă, ca urmare a soluționării contestației ori a fost anulată de către instanța de judecată competentă;

c) când obligațiile fiscale restante ale debitorului principal, pentru care s-a atras răspunderea solidară, au fost stinse în totalitate.

83. În situația în care organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului principal comunică faptul că obligațiile fiscale restante pentru care s-a atras răspunderea solidară au fost stinse în totalitate, organele fiscale centrale competente în administrarea obligațiilor fiscale ale persoanelor răspunzătoare încetează de îndată măsurile de executare silită începute pentru recuperarea sumelor stabilite prin Decizia de atragere a răspunderii solidare.

CAPITOLUL X – Termenul de contestare și competența de soluționare a contestației la Decizia de atragere a răspunderii solidare

84. Împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare, persoana răspunzătoare poate depune contestație la organul fiscal central emitent al deciziei, în termen de 45 de zile de la data comunicării acesteia, sub sancțiunea decăderii, în conformitate cu prevederile art. 268 – 270 din Codul de procedură fiscală.

85. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

CAPITOLUL XI – Măsuri asigurătorii

86. În conformitate cu dispozițiile art. 213 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, pot fi dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor persoanei/persoanelor vizate de procedura de atragere a răspunderii solidare, în orice moment al procedurii, dacă există pericolul ca aceasta/acestea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale.

87. În cazul în care încetează motivele care au justificat dispunerea măsurilor asigurătorii, acestea se ridică, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare, cu modificările și completările ulterioare.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

C A M E R A D E P U TA Ț I L O R S E N AT U L

L E G E pentru completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — La articolul 291 alineatul (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după litera n) se introduce o nouă literă, lit. o), cu următorul cuprins:

„o) livrarea de turte proteice, siropuri pe bază de zahăr sau amestecuri al căror conținut total de zahăr este mai mare de 10 g/100 g, destinate consumului albinelor.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

NATALIA-ELENA INTOTERO

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN București, 15 octombrie 2026. Nr. 199.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

D E C R E T privind promulgarea Legii pentru completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României d e c r e t e a z ă:

Articol unic. — Se promulgă Legea pentru completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

NICUȘOR-DANIEL DAN București, 14 octombrie 2026. Nr. 811.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

C A M E R A D E P U TA Ț I L O R S E N AT U L

L E G E pentru înființarea și funcționarea conturilor de economii și de investiții, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții privind înființarea și funcționarea conturilor de economii și de investiții

ARTICOLUL 1 Dispoziții generale

(1) Prezenta lege instituie conturile de economii și de investiții, denumite în continuare CEI, drept instrument voluntar de economisire individuală pentru asigurarea unui venit suplimentar distinct de pensie.

(2) Conturile CEI sunt conturi de investiții constituite în baza prezentei legi, în care persoanele fizice pot economisi și investi fonduri beneficiind de un regim fiscal specific și care se deschid la administratori de conturi CEI.

(3) Administratorii de conturi CEI sunt următoarele societăți autorizate să presteze serviciul de administrare de portofolii, potrivit Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare:

a) societăți de servicii de investiții financiare, denumite în continuare SSIF, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare;

b) bănci, astfel cum sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 2 Definiții

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) administrator de conturi CEI — societățile prevăzute la art. 1 alin. (3);

b) CEI — contul de economii și de investiții este un cont de investiții constituit în baza prezentei legi, care beneficiază de un regim juridic reglementat de prezenta lege;

c) contribuție — suma de bani transferată voluntar de titular sau, după caz, acordată de angajator în contul CEI;

d) Fond de compensare a investitorilor, denumit în continuare FCI — fondul constituit în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/2021 privind Fondul de compensare a investitorilor, cu modificările și completările ulterioare;

e) instrumente financiare eligibile — instrumentele financiare în care pot fi investite fondurile acumulate în conturile CEI, în condițiile prevăzute la art. 6;

f) OPCVM — organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare ASF, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare;

g) piață reglementată — piața definită conform art. 3 alin. (1) pct. 60 din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare;

h) retragere — transferul fondurilor din contul CEI într-un cont bancar al titularului;

i) titular — persoana fizică care deține un cont CEI.

ARTICOLUL 3 Tipuri de conturi

(1) Conturile CEI sunt de două tipuri:

a) contul CEI cu regim de scutire (CEI-S) — contul în care contribuțiile sunt efectuate de către titularul contului CEI-S și pentru care veniturile realizate la retragere din cont sunt scutite de la plata impozitului pe venit și nu se includ în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

b) contul CEI cu regim de deductibilitate (CEI-D) — contul cu regim de deductibilitate fiscală potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în care contribuțiile pot fi efectuate de către titularul contului CEI sau de către angajatorul titularului la locul unde se află funcția de bază.

(2) Un titular poate deține simultan conturi CEI-S și conturi CEI-D, la același administrator de conturi CEI sau la administratori de conturi CEI diferiți.

(3) Tipul contului CEI de la alin. (1) nu poate fi modificat după înființare.

ARTICOLUL 4 Eligibilitate

Orice persoană fizică poate deschide unul sau mai multe conturi CEI, de oricare dintre cele două tipuri, la unul sau mai mulți administratori de conturi CEI.

ARTICOLUL 5 Contribuțiile și retragerile din conturile CEI

(1) Contribuțiile efectuate în conturi CEI se stabilesc și se plătesc voluntar de către titulari, în nume propriu, sau, după caz, se acordă ca venit din salariu sau asimilat salariului de către angajator, astfel cum este prevăzut în regulamentul intern sau în contractul de muncă.

(2) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) se pot efectua numai până la momentul deschiderii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie de invaliditate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, sau până la împlinirea vârstei de 65 de ani, oricare dintre cele două evenimente intervine primul.

(3) Fondurile pot fi retrase, la solicitarea titularului de cont CEI și în cuantumul solicitat de acesta, de la momentul deschiderii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie de invaliditate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023, sau după împlinirea vârstei de 65 de ani, oricare dintre cele două evenimente intervine primul.

ARTICOLUL 6 Instrumente financiare eligibile

(1) Fondurile acumulate în conturi CEI pot fi investite în obligațiuni, acțiuni, OPCVM-uri sau alte instrumente financiare admise la tranzacționare pe o piață reglementată și oferite de administratorii de conturi CEI, de pe orice piețe reglementate din Uniunea Europeană sau piețe echivalente ale unei țări terțe membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, precum și în titluri de participare emise de OPCVM-uri distribuite în conformitate cu legislația aplicabilă.

(2) Prin excepție de la prevederile Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la instrumentele financiare disponibile în cadrul serviciilor de investiții financiare, din conturile CEI nu se pot investi fonduri în instrumente financiare derivate, cu excepția OPCVM-urilor care folosesc instrumente financiare derivate pentru a replica randamentul unui indice sau pentru a acoperi riscuri (hedging).

ARTICOLUL 7 Obligațiile administratorilor de conturi CEI

(1) Administratorii de conturi CEI au următoarele obligații specifice suplimentare față de cele din Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare:

a) să asigure evidența separată a activelor deținute în conturile CEI față de celelalte active administrate;

b) să furnizeze în format online titularului, cel puțin anual, un extras de cont care să cuprindă valoarea totală a activelor, structura portofoliului, randamentul și costurile;

c) să furnizeze titularului un document justificativ privind contribuțiile efectuate în conturile CEI-D. Documentul justificativ cuprinde cel puțin următoarele elemente: datele de identificare ale persoanei fizice, data decontării tranzacției, valoarea contribuției, precum și tipul de cont;

d) să înștiințeze entitățile plătitoare de venituri obținute de titular ca urmare a deținerii de active investite în instrumente financiare eligibile prevăzute la art. 6 alin. (1), în vederea aplicării prevederilor art. 93 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

e) să raporteze ASF, în formatul și la termenele stabilite prin normele de aplicare prevăzute la art. 17, situația conturilor CEI administrate.

(2) Comisioanele și tarifele percepute de administratorii de conturi CEI pentru administrarea conturilor CEI se stabilesc în mod transparent și se comunică titularului înainte de deschiderea contului, precum și la fiecare modificare ulterioară, cu un preaviz de cel puțin 30 de zile calendaristice.

(3) La solicitarea titularului, documentul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi furnizat pe suport durabil, iar la cererea expresă a acestuia poate fi furnizat și pe hârtie, fără costuri pentru titular.

ARTICOLUL 8 Reguli privind contribuțiile în conturile CEI

(1) Contribuțiile în conturile CEI-D pot fi făcute:

a) de către titularul contului CEI-D, din veniturile sale din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit art. 68 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;

b) de către titularul contului CEI-D, din veniturile din salarii și asimilate salariilor, obținute la locul unde se află funcția de bază;

c) de către angajatorul la care titularul contului CEI-D realizează venituri din salarii și asimilate salariilor la locul unde se află funcția de bază.

(2) Regimul fiscal aplicabil contribuțiilor în conturile CEI, precum și sumelor retrase din aceste conturi este cel stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 9 Transferul între administratori de conturi CEI

(1) Titularul contului CEI are dreptul să transfere activele acumulate, integral sau parțial, în alte conturi CEI de același tip și cu același titular la un alt administrator de conturi CEI.

(2) Transferul prevăzut la alin. (1) se efectuează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, fără perceperea de comisioane de transfer.

ARTICOLUL 10 Falimentul administratorului de conturi CEI

(1) În cazul falimentului unui administrator de conturi CEI se aplică prevederile legii care reglementează procedura specială aplicabilă administratorului respectiv, iar titularii conturilor CEI aleg un alt administrator de conturi CEI în condițiile art. 9 alin.(1).

(2) Activele deținute în conturile CEI beneficiază de protecția oferită de fondul de compensare a investitorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/2021, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 11 Succesiunea

(1) În cazul decesului titularului unui cont CEI, activele acumulate în cont revin moștenitorilor, în condițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Moștenitorii au dreptul să opteze pentru:

a) transferul activelor într-un cont CEI propriu, de același tip cu cel al contului deținut de titularul decedat, sau cumularea activelor într-un cont CEI propriu deja existent, de același tip cu cel al contului deținut de titularul decedat;

b) vânzarea activelor și retragerea fondurilor printr-o plată unică, cu aplicarea regimului fiscal conform prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 12 Obligații de informare

(1) Înainte de deschiderea unui cont CEI, suplimentar obligațiilor prevăzute de Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, administratorul de conturi CEI pune la dispoziția persoanei interesate un document informativ standardizat care cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) descrierea celor două tipuri de conturi CEI și a regimului fiscal aferent;

b) lista instrumentelor financiare eligibile;

c) structura comisioanelor și a costurilor;

d) condițiile de transfer și moștenire;

e) riscurile asociate investițiilor.

(2) Documentul informativ prevăzut la alin. (1) se redactează în limba română, în termeni clari și accesibili, conform cerințelor Regulamentului (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).

ARTICOLUL 13 Protecția activelor

(1) Activele deținute în conturile CEI sunt protejate în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/2021, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se același regim de protecție ca pentru celelalte active deținute de clienți.

(2) Titularul este proprietarul activelor deținute în contul său

CEI.

(3) Activele deținute în conturile CEI sunt insesizabile și nu pot face obiectul niciunei măsuri de executare silită sau al unor tranzacții, sub sancțiunea nulității actelor și măsurilor dispuse cu încălcarea prezentei legi.

(4) Activele deținute în conturile CEI nu pot fi cesionate sau gajate, sub sancțiunea nulității actelor respective.

(5) Dispozițiile alin. (3) și (4) nu aduc atingere prevederilor art. 11 privind succesiunea activelor din conturile CEI.

ARTICOLUL 14 Supravegherea

(1) Supravegherea respectării prevederilor prezentei legi revine ASF, în conformitate cu competențele stabilite de Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(2) ASF monitorizează și publică anual un raport privind evoluția conturilor CEI, incluzând numărul conturilor, valoarea totală a activelor administrate și structura investițiilor.

ARTICOLUL 15 Sancțiuni

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni potrivit legii penale:

a) nerespectarea de către administratorul de conturi CEI a obligației de evidență separată a activelor deținute în conturile CEI, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. a);

b) nerespectarea de către administratorul de conturi CEI a obligațiilor de informare și raportare prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) și e) și la art. 12;

c) nerespectarea de către administratorul de conturi CEI a obligațiilor de transparență privind comisioanele și tarifele, prevăzute la art. 7 alin. (2);

d) nerespectarea de către administratorul de conturi CEI a termenului de transfer prevăzut la art. 9 alin. (2).

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează de către ASF cu:

a) avertisment scris;

b) amendă contravențională pentru persoane juridice, de la

1.000 lei la 100.000 lei.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezentul articol se realizează de către ASF, prin personalul împuternicit al Sectorului instrumentelor și investițiilor financiare, conform competențelor stabilite prin Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Dispozițiile prezentului articol se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege și Legea nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare, nu dispun altfel.

ARTICOLUL 16 Dispoziții finale și tranzitorii

(1) Societățile prevăzute la art. 1 alin. (3), care sunt autorizate la data intrării în vigoare a prezentei legi și care aleg să ofere serviciul de administrare de portofolii pentru conturi CEI, se conformează cerințelor specifice privind administrarea conturilor CEI în termen de 90 de zile de la data publicării normelor de aplicare prevăzute la art. 17 anterior oferirii acestuia.

(2) Obligațiile instituite prin prezenta lege cu privire la administrarea de conturi CEI sunt suplimentare obligațiilor ce revin SSIF care prestează serviciul de administrare de portofolii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 126/2018, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 17 Norme de aplicare

În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, ASF emite reglementări pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului capitol.

ARTICOLUL 18 Intrarea în vigoare

Prevederile prezentului capitol intră în vigoare la data de 1ianuarie a anului următor publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAPITOLUL II Măsuri fiscale

Art. 19. — Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 60, după punctul 6 se introduce un nou punct, pct. 61, cu următorul cuprins:

„61. persoanele fizice, titulari și/sau moștenitori ai conturilor de economii și de investiții CEI-S, pentru veniturile reprezentând sumele retrase din aceste conturi, potrivit legii.”

2. La articolul 68, după alineatul (42) se introduce un nou alineat, alin. (43), cu următorul cuprins:

„(43) Sunt cheltuieli deductibile cheltuielile reprezentând contribuții efectuate în conturile de economii și de investiții CEI-D, potrivit legii, plătite de către contribuabil, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere.”

3. La articolul 76 alineatul (3), litera a1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a1) veniturile prevăzute la alin. (41) lit. d)-f) și h)-k), pentru partea care depășește limitele prevăzute la alin. (41);”.

4. La articolul 76 alineatul (41), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:

„k) contribuțiile în conturile de economii și de investiții CEI-D, potrivit legii, suportate de angajator pentru angajații proprii, la locul unde se află funcția de bază, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.”

5. La articolul 76, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alin. (131), cu următorul cuprins:

„(131) Sumele reprezentând contribuții efectuate în conturile de economii și de investiții CEI-D potrivit legii, suportate de angajator pentru angajații proprii, în condițiile alin. (41) lit. k), se consideră venituri aferente lunii în care s-a efectuat plata.”

6. La articolul 76, alineatul (14) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(14) Impozitul datorat în cazul sumelor prevăzute la alin. (8)-(131) se calculează și se reține prin cumularea cu veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente lunii în care se consideră venit, iar plata impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial, potrivit prevederilor art. 80 și 82, după caz.”

7. La articolul 78 alineatul (2) litera a), după punctul (vi) se introduce un nou punct, pct. (vii), cu următorul cuprins:

„(vii) contribuțiile în conturile de economii și de investiții CEI-D suportate de angajați, potrivit legii. Sumele se deduc din veniturile lunii în care s-a efectuat plata contribuțiilor, pe baza documentelor justificative eliberate de către administratorii de conturi de economii și de investiții CEI-D, prevăzuți de lege, indiferent de numărul acestora. Documentul justificativ cuprinde cel puțin următoarele elemente: datele de identificare ale persoanei fizice, data decontării tranzacției, valoarea contribuției, precum și tipul de cont. În situația în care angajatul se mută în cursul lunii la un alt angajator unde obține venituri din salarii la funcția de bază, deducerea contribuțiilor la acesta pentru luna curentă se poate efectua în baza documentelor justificative eliberate de către angajatorul anterior privind cuantumul deducerilor acordate pentru aceeași lună până la momentul mutării.”

8. La articolul 91, după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:

„f) venituri reprezentând sumele retrase din conturile de economii și de investiții CEI, respectiv CEI-D și CEI-S, potrivit legii.”

9. La articolul 92, denumirea marginală se modifică și va avea următorul cuprins:

„Definirea veniturilor din România din transferul titlurilor de valoare și a veniturilor reprezentând sume retrase din conturile de economii și de investiții CEI”

10. La articolul 92, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:

„c) venituri realizate din conturile de economii și de investiții CEI, definite potrivit legii, realizate printr-un administrator de conturi CEI, rezident fiscal român sau nerezident care are în România un sediu permanent, la care persoana fizică, titular al contului sau moștenitor, după caz, are deschis contul.”

11. La articolul 93 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:

„e) veniturile realizate în conturile de economii și de investiții CEI, pe perioada deținerii acestora, potrivit legii.”

12. La articolul 93 alineatul (2), după litera m) se introduce o nouă literă, lit. n), cu următorul cuprins:

„n) transferul, integral sau parțial, al activelor acumulate de titulari în conturile de economii și de investiții CEI, în alte conturi de același tip și cu același titular, precum și transferul activelor din contul titularului decedat în contul moștenitorilor, potrivit legii.”

13. După articolul 961 se introduce un nou articol, art. 962, cu următorul cuprins:

„Stabilirea impozitului pe veniturile realizate din conturile de economii și de investiții CEI

Art. 962. — Veniturile obținute de titularul contului sau, după caz, de moștenitorii acestuia din retragerea sumelor din conturile de economii și de investiții CEI-D, potrivit legii, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final. Calculul și reținerea impozitului se efectuează de plătitorul de venit la data la care acestea sunt plătite. Termenul de virare a impozitului pe venit reținut la sursă este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care veniturile au fost plătite contribuabilului.”

14. La articolul 130, după alineatul (31) se introduce unnou alineat, alin. (32), cu următorul cuprins:

„(32) În cazul veniturilor realizate în conturi de economii și investiții, pe perioada deținerii acestora se aplică prevederile alin. (2), în situația în care administratorul de conturi este nerezident fiscal român și nu are sediu permanent în România. Veniturile reprezentând sumele retrase din astfel de conturi de către persoanele fizice, titulari și/sau moștenitori ai acestora, sunt scutite de la plata impozitului pe venit în România.”

15. La articolul 142 litera aa1), după pct. 10 se introduce un nou punct, pct. 11, cu următorul cuprins:

„11. contribuțiile în conturile de economii și de investiții CEI-D suportate de angajator pentru angajații proprii, la locul unde se află funcția de bază, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern;”.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

D E C R E T privind promulgarea Legii pentru înființarea și funcționarea conturilor de economii și de investiții, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, Președintele României d e c r e t e a z ă:

Articol unic. — Se promulgă Legea pentru înființarea și funcționarea conturilor de economii și de investiții, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

NICUȘOR-DANIEL DAN București, 14 octombrie 2026. Nr. 814.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

NATALIA-ELENA INTOTERO

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN București, 15 octombrie 2026. Nr. 202.

16. La articolul 142, ultima teză a literei aa1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Ordinea includerii veniturilor prevăzute la pct. 1-11 în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii se stabilește de angajator.”

17. La articolul 155 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:

„g) venituri din investiții, definite conform art. 91 lit. a)-e);”.

18. La articolul 223 alineatul (2), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:

„g) veniturile unei persoane fizice nerezidente obținute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosință a unei proprietăți imobiliare situate în România, din transferul proprietăților imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare deținute la un rezident, din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenți români și din conturile de economii și de investiții CEI, definite potrivit legii;”.

Art. 20. — Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 19 din prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică contribuțiilor plătite și veniturilor realizate din conturile de economii și de investiții începând cu aceeași dată.