ORDIN nr. 858 din 19 martie 2008 (*actualizat*)

ORDIN nr. 858 din 19 martie 2008 (*actualizat*) privind depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă

(actualizat până la data de 7 mai 2009*)

EMITENT
  • MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR

*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 28 martie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. “Centrul Teritorial de Calcul Electronic” S.A. Piatra-Neamţ până la data de 7 mai 2009, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009.
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 83 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi finanţelor emite următorul ordin:

Capitolul I Dispoziţii generale

Articolul 1

(1) Următoarele declaraţii fiscale pot fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă:
a) 100 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat», cod 14.13.01.99/bs;
b) 102 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale», cod 14.13.01.40;
c) 103 «Declaraţie privind accizele», cod 14.13.01.03/a;
d) 710 «Declaraţie rectificativă», cod 14.13.01.00/r;
e) 101 «Declaraţie privind impozitul pe profit», cod 14.13.01.04;
f) 300 «Decont de taxă pe valoarea adăugată», cod 14.13.01.02;
g) 301 «Decont special de taxă pe valoarea adăugată», cod 14.13.01.02/s;
h) 120 «Decont privind accizele», cod 14.13.01.03;
i) 130 «Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă», cod 14.13.01.05;
j) 200 «Declaraţie privind veniturile realizate», cod 14.13.01.13.
————
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009.
(2) Plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii pot utiliza metoda de depunere a declaraţiilor prevăzute la alin. (1) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor fiscale.
(3) Pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a declaraţiilor fiscale, contribuabilii utilizează serviciul “Depunere declaraţii on-line” existent pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(4) Completarea şi transmiterea declaraţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line”, utilizându-se formularele de declaraţii fiscale existente pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia pe site-ul de internet al Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel cum a fost comunicată contribuabilului prin mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.

Articolul 2

(1) Pentru declararea unei obligaţii de plată, pentru aceeaşi perioadă de raportare, nu se utilizează simultan mai multe metode de depunere a declaraţiilor fiscale.
(2) În situaţia în care plătitorul de impozite, taxe şi contribuţii a utilizat pentru aceeaşi obligaţie bugetară şi aceeaşi perioadă de raportare mai multe căi de transmitere a declaraţiei fiscale, va fi înregistrată prima declaraţie depusă, conform legii. Orice corecţie ulterioară a unei sume declarate se face prin depunerea unei declaraţii fiscale rectificative, în condiţiile legii.

Articolul 3

(1) Declaraţia depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă se prezumă a fi semnată de către persoana împuternicită pentru semnarea declaraţiilor fiscale, a cărei semnătură a fost ataşată declaraţiei, conform certificatului digital utilizat.
(2) Semnarea declaraţiilor fiscale poate fi efectuată prin utilizarea certificatului digital emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau prin utilizarea certificatului digital calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Capitolul II Solicitarea certificatelor digitale emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Articolul 4

(1) Pentru utilizarea metodei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, contribuabilii pot solicita un certificat digital emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
(2) Certificatul digital se eliberează gratuit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe numele persoanelor împuternicite pentru semnarea declaraţiilor fiscale.
(3) Certificatul digital emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este utilizat de către contribuabil numai în relaţia cu organul fiscal.
(4) Solicitarea certificatului digital se face prin înregistrarea persoanei împuternicite pentru semnarea declaraţiilor ca utilizator al serviciului “Depunere declaraţii on-line” şi depunerea formularului 140 “Cerere pentru obţinerea certificatului digital”, aflat pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) Modelul şi conţinutul formularului 140 “Cerere pentru obţinerea certificatului digital” sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(6) Cererea pentru obţinerea certificatului digital se completează, se transmite electronic şi se listează prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul “Depunere declaraţii on-line”. Exemplarul listat, semnat şi ştampilat de către contribuabil, conform legii, se depune de către persoana împuternicită pentru semnarea declaraţiilor fiscale, într-un interval de 30 de zile lucrătoare de la transmiterea electronică a cererii, la organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului.
————
Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, prin înlocuirea sintagmei “direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal” cu sintagma “organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului”.
(7) Cererea în format hârtie va fi însoţită de următoarele documente:
– documentul de identitate a solicitantului, în original şi în copie;
– documentul eliberat de contribuabil, din care rezultă dreptul solicitantului de a semna declaraţiile fiscale pentru contribuabil.
(8) Pe baza documentelor depuse, organul fiscal verifică realitatea datelor înscrise în cerere, iar copia documentului de identitate a solicitantului şi documentul privind dreptul solicitantului de a semna declaraţiile fiscale se anexează la cerere.
(9) Informaţiile necesare pentru ridicarea certificatului digital se transmit persoanei solicitante, prin poşta electronică, la adresa menţionată în cererea pentru obţinerea certificatului digital.

Articolul 5

(1) Certificatul digital emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este valabil pe o perioadă de un an.
(2) Revocarea certificatului digital se solicită de titularul acestuia prin completarea şi transmiterea formularului 141 “Cerere pentru revocarea certificatului digital”, aflat pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Cererea pentru revocarea certificatului digital se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul “Depunere declaraţii on-line”.
(3) Modelul şi conţinutul formularului 141 “Cerere pentru revocarea certificatului digital” sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(4) În situaţia în care revocarea certificatului digital se solicită de o persoană diferită de persoana pentru care acesta a fost eliberat, cererea pentru revocarea certificatului digital se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat, de către contribuabil, conform legii, la organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
– documentul de identitate a persoanei care solicită revocarea certificatului digital, în original şi în copie;
– documentul eliberat de contribuabil, din care rezultă dreptul persoanei solicitante de a revoca certificatul digital.
————
Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, prin înlocuirea sintagmei “direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal” cu sintagma “organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului”.

Capitolul III

Utilizarea certificatelor digitale calificate, emise în condiţiile Legii nr. 455/2001

Articolul 6

În vederea depunerii declaraţiilor fiscale, prevăzute la art. 1, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, acestea pot fi semnate şi de persoane care deţin certificate digitale calificate, eliberate de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr. 455/2001.

Articolul 7

(1) Pentru utilizarea serviciului «Depunere declaraţii on-line» existent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de către persoanele prevăzute la art. 6, în calitate de reprezentanţi legali sau împuterniciţi, desemnaţi de către contribuabili pentru semnarea declaraţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), se vor efectua următoarele operaţiuni:
a) înregistrarea persoanei care deţine certificat digital calificat, ca utilizator al serviciului «Depunere declaraţii on-line», prin transmiterea, în format electronic, a documentului de confirmare a certificatului calificat, existent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnat digital de către solicitant şi confirmat prin semnătura electronică a autorităţii de certificare, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului «Depunere declaraţii on-line»;
b) depunerea formularului 150 «Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat», existent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului «Depunere declaraţii on-line».
————
Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009.
(1^1) În cazul utilizării serviciului «Depunere declaraţii on-line» pentru depunerea declaraţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. j) de către contribuabilii persoane fizice care semnează în nume propriu declaraţia, se va efectua operaţiunea prevăzută la alin. (1) lit. a).
————
Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009.
(2) Modelul şi conţinutul formularului 150 “Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat”, precum şi conţinutul documentului de confirmare a certificatului digital calificat sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Cererea pentru utilizarea unui certificat digital calificat se completează, se transmite electronic şi se listează prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul “Depunere declaraţii on-line”.
Exemplarul listat, semnat şi ştampilat de către contribuabil, conform legii, se depune de către persoana împuternicită pentru semnarea declaraţiilor fiscale, la organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului.
————
Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, prin înlocuirea sintagmei “direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal” cu sintagma “organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului”.
(4) Cererea în format hârtie va fi însoţită de următoarele documente:
– documentul de identitate a solicitantului, în original şi în copie;
– documentul eliberat de contribuabil, din care rezultă dreptul solicitantului de a semna declaraţiile fiscale pentru contribuabil.
(4^1) Persoanele fizice care deţin certificat digital calificat şi au obţinut dreptul de utilizare a serviciului «Depunere declaraţii on-line» în calitate de reprezentanţi legali sau împuterniciţi, pentru semnarea declaraţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-i), pot utiliza metoda de depunere prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pentru Declaraţia privind veniturile realizate, semnată în nume propriu, fără a mai fi necesară efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1).
————
Alin. (4^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009.
(4^2) Persoanele fizice care au obţinut dreptul de utilizare a serviciului «Depunere declaraţii on-line» pentru Declaraţia privind veniturile realizate, în situaţia prevăzută la alin. (1^1), şi doresc utilizarea acestui serviciu şi pentru formularele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-i) vor depune formularul 150 «Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat», în conformitate cu instrucţiunile de utilizare a serviciului «Depunere declaraţii on-line».
————
Alin. (4^2) al art. 7 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009.
(5) Pe baza documentelor depuse, organul fiscal verifică realitatea datelor înscrise în cerere, iar copia documentului de identitate a solicitantului şi documentul privind dreptul solicitantului de a semna declaraţiile fiscale se anexează la cerere.
(6) Confirmarea dreptului de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line”, existent pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnată electronic prin utilizarea unui certificat digital calificat, emis de către un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001, se transmite persoanei solicitante, prin poştă electronică, la adresa menţionată în cerere.

Articolul 8

(1) Revocarea dreptului de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line” existent pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se solicită de titularul certificatului calificat, prin completarea şi transmiterea formularului 151 “Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declaraţii on-line”, aflat pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Cererea pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line” se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin funcţionalităţile puse la dispoziţie de serviciul “Depunere declaraţii on-line”.
(2) Modelul şi conţinutul formularului 151 “Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declaraţii on-line” sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(3) În situaţia în care revocarea dreptului de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line” se solicită de o persoană diferită de persoana pentru care acest drept a fost obţinut, “Cererea pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului Depunere declaraţii on-line” se depune în format hârtie, semnat şi ştampilat, de către contribuabil, conform legii, la organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
– documentul de identitate a persoanei care solicită revocarea certificatului digital, în original şi în copie;
– documentul eliberat de contribuabil, din care rezultă dreptul persoanei solicitante de a revoca dreptul de utilizare a serviciului “Depunere declaraţii on-line”.
————
Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, prin înlocuirea sintagmei “direcţia generală a finanţelor publice judeţeană sau, după caz, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal” cu sintagma “organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului”.

Capitolul IV Dispoziţii finale

Articolul 9

(1) Dispoziţiile cap. II “Solicitarea certificatelor digitale emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală” îşi încetează aplicabilitatea începând cu data de 1 mai 2008. Începând cu data de 1 mai 2008, certificatele digitale vor putea fi solicitate numai de la furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile Legii nr. 455/2001.
(2) Dispoziţiile cap. III “Utilizarea certificatelor digitale calificate, emise în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică” se aplică începând cu data de 1 aprilie 2008.
(3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziţie contrară se abrogă.

Articolul 10

Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor şi Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 11

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 12

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei
şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 19 martie 2008.
Nr. 858.

Anexa 1

140
(SIGLA)
CERERE PENTRU OBŢINEREA
CERTIFICATULUI DIGITAL
A. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│Cod de identificare fiscală │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Denumire │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresă │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
B. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI PENTRU CARE SE SOLICITĂ CERTIFICATUL
DIGITAL
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│CNP/NIF │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Nume, prenume │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresă e-mail │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Telefon │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele
înscrise în acest formular sunt corecte şi complete
Data: ┌───────────┐
│ │ Semnătura şi ştampila
└───────────┘ ┌───────────────────────┐
Nume, Prenume ┌───────────────────────┐ │ │
│ │ └───────────────────────┘
└───────────────────────┘
Funcţia: ┌───────────────────────┐
│ │
└───────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ┌─────────┐ ┌────────┐ │
│ Nr. înregistrare: │ │ Data:│ │ │
│Loc rezervat organului └─────────┘ └────────┘ │
│fiscal │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Numar de operator de date cu caracter personal – 1067

Anexa 2

141
(SIGLA)
CERERE PENTRU REVOCAREA
CERTIFICATULUI DIGITAL
A. DATE DE IDENTIFICARE ALE CONTRIBUABILULUI
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│Cod de identificare fiscală │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Denumire │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresă │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
B. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI CARE SOLICITĂ REVOCAREA
CERTIFICATUL DIGITAL
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│CNP/NIF │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Nume, Prenume │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresă e-mail │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
C. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI PENTRU CARE SE SOLICITĂ REVOCAREA
CERTIFICATULUI DIGITAL*)

________
*) Se completează numai în cazul în care revocarea certificatului digital
se solicită de o persoană diferită de persoana pentru care acesta
a fost eliberat.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele
înscrise în acest formular sunt corecte şi complete
Data: ┌───────────┐
│ │ Semnătura şi ştampila
└───────────┘ ┌───────────────────────┐
Nume, Prenume ┌───────────────────────┐ │ │
│ │ └───────────────────────┘
└───────────────────────┘
Funcţia: ┌───────────────────────┐
│ │
└───────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ┌─────────┐ ┌────────┐ │
│ Nr. înregistrare: │ │ Data:│ │ │
│Loc rezervat organului └─────────┘ └────────┘ │
│fiscal │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Numar de operator de date cu caracter personal – 1067

Anexa 3

150
(SIGLA)
Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală
CERERE PENTRU UTILIZAREA UNUI
CERTIFICAT DIGITAL CALIFICAT
A. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│Cod de identificare fiscală │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Denumire/Nume,Prenume │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresa │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
B. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI PENTRU CARE SE SOLICITĂ DREPTUL DE
UTILIZARE A SERVICIULUI DEPUNERE DECLARAŢII ON-LINE, PE BAZA
CERTIFICATULUI DIGITAL CALIFICAT
┌───────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│CNP/NIF │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Nume, Prenume │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Adresă e-mail │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Număr Certificat Digital │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Autoritate de Certificare Emitentă │ │
└───────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele
înscrise în acest formular sunt corecte şi complete
Data: ┌───────────┐
│ │ Semnătura şi ştampila
└───────────┘ ┌───────────────────────┐
Nume, Prenume ┌───────────────────────┐ │ │
│ │ └───────────────────────┘
└───────────────────────┘
Funcţia: ┌───────────────────────┐
│ │
└───────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ┌─────────┐ ┌────────┐ │
│ Nr. înregistrare: │ │ Data:│ │ │
│Loc rezervat organului └─────────┘ └────────┘ │
│fiscal │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Numar de operator de date cu caracter personal – 1067
————
Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 1 din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, conform pct. 6 al art. I din acelaşi act normativ.

Anexa 4

151
(SIGLA)
Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală
CERERE PENTRU REVOCAREA DREPTULUI DE
UTILIZARE A SERVICIULUI DEPUNERE DECLARAŢII
ON-LINE
A. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
┌─────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┐
│Cod de identificare fiscală │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Denumire/Nume,Prenume │ │
├─────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┤
│Adresa │ │
└─────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┘
B. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI CARE SOLICITĂ REVOCAREA DREPTULUI DE
UTILIZARE A SERVICIULUI DEPUNERE DECLARAŢII ON-LINE
┌───────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│CNP/NIF │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Nume, Prenume │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Adresă e-mail │ │
└───────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
C. DATE DE IDENTIFICARE A PERSOANEI PENTRU CARE SE SOLICITĂ REVOCAREA
DREPTULUI DE UTILIZARE A SERVICIULUI DEPUNERE DECLARAŢII ON-LINE*)
________
*) Se completează numai în cazul în care revocarea dreptului de utilizare
se solicită de o persoană diferită de persoana pentru care acest drept
a fost obţinut.
┌───────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│CNP/NIF │ │
├───────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────┤
│Nume, Prenume │ │
└───────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele
înscrise în acest formular sunt corecte şi complete.
Data: ┌───────────┐
│ │ Semnătura şi ştampila
└───────────┘ ┌───────────────────────┐
Nume, Prenume ┌───────────────────────┐ │ │
│ │ └───────────────────────┘
└───────────────────────┘
Funcţia: ┌───────────────────────┐
│ │
└───────────────────────┘
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ ┌─────────┐ ┌────────┐ │
│ Nr. înregistrare: │ │ Data:│ │ │
│Loc rezervat organului └─────────┘ └────────┘ │
│fiscal │
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Numar de operator de date cu caracter personal – 1067
————
Anexa 4 a fost înlocuită cu anexa 2 din ORDINUL nr. 847 din 30 aprilie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009, conform pct. 7 al art. I din acelaşi act normativ.
_________

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *